Multă vreme n-am putut înţelege ce este cu mine. Îmi spuneam: nu judec pe nimeni, nu primesc gânduri rele, îmi fac conştiincios ascultarea, mă înfrânez de la hrană, mă rog neîncetat, dar atunci de ce şi-au luat demonii obiceiul de a veni la mine? Văd că sunt în greşeală, dar nu-mi pot da seama de ce. Când mă rog, ei pier pentru o vreme, după care vin din nou. Şi mult timp sufletul meu a fost în această luptă. Am vorbit despre aceasta cu unii „bătrâni”, iar ei au tăcut; şi eram nedumerit.
Şi iată că într-o noapte şedeam în chilie şi demonii au venit la mine – şi s-a umplut chilia de ei. M-am rugat din inimă şi Domnul i-a alungat, dar ei au venit din nou. Atunci m-am sculat ca să fac închinăciuni la icoane, dar demonii erau jur împrejurul meu, iar unul din ei stătea în aşa fel că nu mă puteam închina la icoane fără să mă închin lui. Atunci am şezut din nou jos şi am zis:
„Doamne, Tu vezi că vreau să mă rog Ţie cu mintea curată, dar demonii nu mă lasă. Spune-mi ce trebuie să fac ca să se depărteze de la mine”.
ŞI atunci am primit în sufletul meu acest răspuns de la Domnul:
„Cei mândri sunt chinuiţi întotdeauna aşa de către demoni”.
Iar eu am zis: „Doamne, Tu eşti milostiv, sufletul meu Te cunoaşte; spune-mi ce trebuie să fac ca să se smerescă sufletul meu”.
Şi Domnul mi-a răspuns în suflet:
„Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 142)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Şi Domnul mi-a raspuns in suflet: „Ţine mintea ta in iad si nu deznadajdui!”
Vizualizari: 810
Id: 12335
Imagine:
Share:
Datoria noastra este sa primim toate de la Tatal cel Ceresc cu supunere copilareasca
Sa citim numai atat cat este nevoie
Cand raman pacatele nedezlegate la Sfanta Spovedanie?
Inceputul vietii lui duhovnicesti si gandurile bune
Care sunt ispitele cel mai greu de cunoscut si de biruit?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.