Când e vorba de iad, de pogorârea Domnului Hristos la iad, noi înţelegem că S-a pogorât la cea mai de jos posibilitate de existenţă. La drept vorbind, pentru că nu ni se spune cine a creat iadul, noi credem că iadul l-au creat cei vrednici de iad. Fiecare ajungând la un zbucium sufletesc de pe urma păcatelor făcute, ajunge şi la o stare de iad. Şi atunci iadul este unde-i omul cu stări de iad, unde-i omul zbuciumat acolo-i iadul lui. Şi atunci cine l-a creat? Şi l-a creat el luişi. Iadul e o pedeapsă, dar o pedeapsă pe care ţi-o dai ţie însuţi.
Aici, la noi la mănăstire era un părinte Serafim Popescu, l-am mai pomenit şi altădată, care avea o vorbă ce mie-mi place tare mult: „unii dintre oameni îşi trăiesc o parte din viaţă în aşa fel încât să şi-o facă imposibil de suportat cealaltă parte”.
Oamenii care nu se mai pot reface, nu se mai pot restaura de pe urma greşelilor, de pe urma devierilor, a păcatelor lor care toate intră în om, nu fac nişte lucruri din afară: îl baţi pe unul, să zicem, ai făcut o faptă din afară. Tu nu ştii că atunci când îl baţi pe el te baţi şi pe tine într-un fel, pentru că te învârtoşezi, te înrăutăţeşti şi cu fiecare lucru negativ intri în negativ, te adânceşti în negativ şi te îndepărtezi de Dumnezeul Cel Bun, făcându-se rău, şi te depărtezi de cer şi ajungi în iad, în iadul tău. Sunt prin „Vămile văzduhului” nu ştiu ce imagini despre iad, cum este acolo, cum se prăjesc păcătoşii, însă toate acestea sunt însă nişte scorneli ale omului.
(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 40)
Categoria: Articole
Cautare:
Iadul este unde-i omul cu stari de iad, unde-i omul zbuciumat acolo-i iadul lui...
Vizualizari: 705
Id: 11217
Imagine:
Share:
Despre deosebirea dintre lucrarea focului dumnezeiesc si cea a infierbantarii omenesti
Duhul Sfant nu vine intr-un pantece ghiftuit…
Unde gasim raspunsul la aspiratiile noastre cele mai profunde
Dragostea este triumful crestinului asupra diavolului, urii si invidiei
Sa nu credeti inimii voastre…
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.