IERODIACONUL CRISTOFOR SIHASTRUL :: Pateric romanesc

IERODIACONUL CRISTOFOR SIHASTRUL - Schitul Sihla

(1930)

Intre anii l930-l933 se linistea in padurile din jurul Schitului Sihla un ierodiacon strain de aceste locuri, numit Cristofor. Era cu metania din Manastirea Frasinei. Fiind student la teologie, in fiecare vacanta se retragea la Sihla si se nevoia singur in munte, intr-un mic bordei din padure, la un kilometru departare de schit. Pe atunci se aflau mai multi calugari sihastri in Muntii Sihlei.

Odata treceau cu oile prin aceste paduri neumblate doi frati din Manastirea Sihastria, Vasile si Constantin (Cleopa) Ilie. Unul din ei observa usa unui bordei pustnicesc si batu incet:

- Binecuvinteaza, parinte!

Dar nimeni nu-i raspunse. Atunci observa ca usa era incuiata cu un ratez de care atarna o sfoara. Trase usor de sfoara si usa se deschise. Inauntru, o incapere mica sub o stanca de gresie. Pe jos, cetina de brad si bureti, iar alaturi, un fel de masa cu un ceaslov pe ea si o bucata de hartie pe care scria: “Aici locuieste jivina pamantului, D.C.”. Atunci a zis unul din frati:

- Cati robi ascunsi are Hristos in padurile acestea! Daca am sti cine este, i-am aduce mancare de la stana.

Apoi, inchizand usa, au plecat dupa oi.

Dupa cateva zile, sosi intr-o seara la stana manastirii un parinte strain. Era slab, inalt si purta ceva in spate.

- Fratilor, a zis el, va cunosc de cand ati fost la chilia mea cu oile. V-am vazut din desisul padurii. Eu sunt “jivina pamantului, ierodiaconul Cristofor!”

- Dar ce aveti in aceasta traista cu semnul crucii pe ea? l-au intrebat fratii.

- Este craniul unui sfant pe care l-am aflat in padure. Duceti-ma in manastire, la parintele egumen, sa-i descopar taina aceasta.

Deci, ducandu-l la Protosinghelul Ioanichie Moroi, egumenul Sihastriei, ierodiaconul Cristofor i-a spus urmatoarele:

- In vara aceasta, de ziua Sfantului Ilie, dupa ce am slujit Sfanta Liturghie la Sihla, ma intorceam la bordeiul meu din padure. Pe cale, fiind obosit, am adormit putin intr-o poiana. Deodata, insa, o mana nevazuta m-a intors cu capul in locul unde imi erau picioarele. Socoteam ca este o nalucire diavoleasca. M-am inchinat si am adormit din nou. Apoi, iarasi, aceeasi mana m-a desteptat. In clipa aceea am vazut la inaltimea brazilor un calugar foarte cuvios. Era imbracat in rasa de siac, cu capul descoperit, cu parul alb pe spate, cu barba potrivita, cu fata luminata, purtand metanii de lemn in mana. Deci, mi-a zis cu glas linistit:

- Nu te teme, parinte Cristofor. Sunt un smerit rob al lui Hristos, care m-am nevoit de mult in locul acesta multi ani de zile, nestiut de nimeni, si am adormit aici. Oasele mele, insa, au ramas pana acum neingropate. Deci, scoala-te, zi marturisirea de credinta - Crezul, apoi fa la dreapta o suta de pasi si vei gasi langa o stanca osemintele mele. Sa iei de binecuvantare numai capul meu si sa-l porti cu tine toata viata, oriunde vei merge, ca iti va fi de mare ajutor. Iar oasele mele sa nu indraznesti a le lua, ci sa le ingropi acolo sub pamant!

Dupa ce a disparut acel cuvios din ochii mei, continua ierodiaconul Cristofor, intai m-am rugat sa nu fie nalucire de la vrajmasul. Apoi am simtit o mare bucurie duhovniceasca in inima mea. Apoi am zis crezul si am numarat o suta de pasi la dreapta. Deodata am aflat, sub o stanca scobita, osemintele acelui mare cuvios. Erau galbene ca ceara si binemirositoare. M-am inchinat, am facut trei metanii si m-am aplecat sa implinesc porunca. Gandul insa ma ispitea sa iau toate oasele. Deci, am asternut rasa jos, dar, o minune! Cum ma atingeam de oase, ele se faceau fierbinti in mana mea, incat ma frigeau la degete. Apoi unul cate unul dispareau in pamant. Atunci, cerand iertare sfantului ca am calcat porunca, am luat cu mine numai craniul si am venit la bordei.

Din ziua aceea port cu mine capul cuviosului oriunde merg si cu rugaciunile lui sunt izbavit de orice ispita si primejdie.

- Parinte Cristofor, l-a intrebat egumenul, stii cumva numele acestui cuvios?

- Multa vreme n-am stiut numele lui. Deci, m-am rugat lui Dumnezeu cu lacrimi sa-mi descopere numele cuviosului. Iar intr-o noapte, pe cand faceam Utrenia in bordei, deodata imi apare inainte acel cuvios minunat si imi zice:

- Parinte Cristofor, nu te necaji ca nu stii cum ma cheama. Ma numesc ieroschimonahul Pavel. Sa ma pomenesti la sfintele rugaciuni! Si indata s-a facut nevazut.

- Da, acesta era duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla, a spus egumenul Sihastriei. El a trait in Schitul Sihastria pe la sfarsitul secolului XVII. Apoi s-a retras la pustie si a raposat acolo.

Deci, a zabovit ierodiaconul Cristofor trei zile in Manastirea Sihastria, slujind zilnic Sfanta Liturghie impreuna cu Protosinghelul Ioanichie Moroi. In aceste zile, capul Cuviosului Pavel Ieroschimonahul a stat tot timpul pe Sfanta Masa, de unde raspandea in biserica o buna mireasma duhovniceasca. Apoi, sarutand parintii acel sfant cap, Ierodiaconul Cristofor l-a pus din nou in traista, ce purta pe ea semnul Sfintei Cruci, si a plecat spre Schitul Sihla. Din ziua aceea nimeni nu l-a mai intalnit pe Ierodiaconul Cristofor. Se crede ca s-a retras in adancul codrilor din Muntii Sihlei si acolo s-a savarsit, slavind pe Dumnezeu.

Zadarnic au incercat parintii din Sihastria sa-i gaseasca macar bordeiul. Nimeni nu l-a mai aflat. Se vorbeste in traditia locului ca intre Schitul Sihla si Rapa lui Coroi din apropiere este un loc tainuit de Dumnezeu pe care nimeni nu-l poate descoperi. Acolo s-au nevoit de-a lungul veacurilor multi sihastri sfinti. Poate acolo sa fi adormit si parintele Cristofor cu craniul Cuviosului Pavel in bratele sale!

Categoria: Pateric romanesc

Cautare:

IERODIACONUL CRISTOFOR SIHASTRUL :: Pateric romanesc

Vizualizari: 1200

Id: 1194

Imagine:

Share: