IEROSILIE
936. -Ierosilie sau sacrilegiu este furtul si batjocorirea celor sfinte (Apost. 72,73; I-II, 10; Sf. Grigore de Nissa 6, 8), furtul dreptului sfant al misiunii castigat de o persoana sfintita (IV ec. 29), exploatarea celor sfinte in scopuri lumesti cu ganduri viclene, ca taine, ierurgii, rugaciuni, vase sfinte, icoane, etc. (Matei 7, 6; VI ec.74, 76, 88), necinstirea si falsa impartasire sau slujirea cu potirul gol, fara sfintele taine (Ioan 13, 27), ca o mintire a Duhului Sfant (F. Ap. 5,1-10; Eres. 4, 30), neimplinirea datoriilor sfintite fata de locasul bisericii si intrebuintarea lucrurilor din ea in scopuri personale (VI ec.73). De asemenea defaimarea celor sfinte cu stiinta si vointa, este o hula contra Duhului Sfant, un pacat strigator la cer, pe care Dumnezeu cel indelung rabdator le va pedepsi la vremea cuvenita (Lev. 10, 1-3; II Cron. 26,16; Daniel 5,5).
938. - Mireanul care slujeste ca preot fara a fi hirotonisit. “Iar daca se va intampla a indrazni cineva si intr-atata indepartandu-se de dansul Dumnezeu, sa lucreze cele preotesti fara credinta si paganeste, nefiind hirotonisit preot (caci una ca aceasta este necredinta) nu sunt cuvinte indestulatoare prin care sa se spuna osandirea unuia ca acestuia, caci acest lucru este mai rau chiar si decat paganatatea si este cutezanta numai a dracilor, care se schimba in ingeri luminati, fara a fi ingeri, si se arata ca au cele ale lui Dumnezeu, in fapta fiind fara Dumnezeu si potrivnici lui Dumnezeu (II Cor. 11, 13-15). Deci unii ca acestia nu numai ca vor lua munca mare si nespusa, hulind astfel asupra celor dumnezeiesti (caci cuvintelor lor nu sunt graiuri dumnezeiesti, nici lucrari dumnezeiesti, de vreme ce n-au darul hirotoniei), ei vor lua si alta pedeapsa pentru cei ce au fost inselati de dansii, pe care ei ii vor fi botezat, sau ii vor fi hirotonisit, caci acestia sunt si nebotezati si nehirotonisiti”.
Cel ce nu are nimic nu poate da ceva si nimeni nu va putea lua ceva de la cel ce n-are nimic, macar desi el socoteste ca are. Drept aceea, inselandu-se cineva si crezand ca va fi botezat sau preotit el nu este nici botezat, nici preotit, ci pricinuitorul pitirii acestuia este cel ce l-a inselat. Omul nu poate face ceva fara a lua de la Dumnezeu, caci zice: “Fara de mine nu puteti face nimic”. -Sim.Tes. IX, 10-13.
939. -Mireanul sau monahul care se va imbraca cu vesminte bisericesti si va face slujba de diacon sau preot fara a fi hirotonit, savarseste pacatul diavolului imbracat in inger de lumina (II Cor. 11, 14) si astfel i se va ridica dreptul de a mai fi hirotonisit vreodata, apoi se va canonisi numai de arhiereul de care depinde el, timp de douazeci de ani, potrivit cu seriozitatea pocaintei lui (F. Ap. 8,18-25; Num. 16; II Cron. 26; Const.VII, 23; 46; I Regi 13,15, 22, 23).
940. -”In Vechiul Testament ierosilie sau sacrilegiu, furtul de cele sfinte s-a socotit egal cu uciderea, fiindca atat cel ce ucide cat si cel ce fura cele inchinate lui Dumnezeu, erau supusi pedepsirii prin uciderea cu pietre (Ex. 21,12; Lev. 20). In viata noastra bisericeasca nu stim cum s-a ajuns la o ingaduinta si blandete asa de mare, incat aceasta se canoniseste prea usor, fiindca s-a mostenit de la parinti, a se da o canonisire pe un timp mai scurt decat preacurvia (Apost. 72, 73). Insa la orice fel de pacat se cade a se tine mai intai seama de starea-sufleteasca a celui ce se pocaieste si sa nu se creada ca numai timpul este suficient pentru vindecarea pacatelor (lui) lor, ci si de intentiunea si hotararea celui ce se vindeca pe sine prin pocainta…”. - Sf.Grigore de Nissa.
Categoria: Pravila Bisericeasca
Cautare:
IEROSILIE
Vizualizari: 1369
Id: 655
Imagine:
Share:
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.