Imn Acatist la Rugul Aprins al Nascatoarei de Dumnezeu

Condacul 1
Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineții,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtași ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârșită rugăciune.

Icosul 1
Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam și prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 2-lea
Precistă prea-mângâioasă,
Doamnă Pruncă Cuvioasă!
Cu străina cuviinţă a cuvântului Tãu cald
şi chemarea cu priinţă dintru a minţii rugăciune,
cea dintâi Tu ai intrat la pristolul de minune,
sfânta-sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndrăznită înţelepciune,
Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn
biruind blestemul firii, greul vieţii noastre domn,
prin puterea curăţiei, pentru care pururea
Celuia ce ni Te-a dat să-I rostim înflăcărat: Aleluia!

Icosul al 2-lea
Fecioară a neînseratului veac,
Sfântă Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pre noi cei din păcat,
netrebnicii fii ai tinii!
Preablândă, bună, preasfântă Fecioară
polata Domnului Iisus!
dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară
deschide-ne "calea de sus".
Ca prin aprinsă descoperire,
arcana doritului Mire
Şi noi să putem aşijderi cânta
aşa cum Moise, dezlegat de sanda,
cu faţa în văpaia de rug,
fierbinte de har Ţie Îţi striga
unele ca acestea-n amurg:
Bucură-Te, tulpină de lumină a Rugului nemistuit;
Bucură-Te, pridvorule de smirnă prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucură-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucură-Te, dezlegare care topeşti tot lăuntricul ger;
Bucură-Te, toiag cu floare întru a inimii călătorie;
Bucură-Te, fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie;
Bucură-Te, parafă de jar până în suflet pătrunsă;
Bucură-Te, zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă;
Bucură-Te, măsura a opta a împărăţiei din noi;
Bucură-Te, învăţătură scoasă din bucuria de apoi;
Bucură-Te, mirare sărutată cu duhovnicească minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 3-lea
Peste veacuri, Fecioară, eu Te aud,
prin gura lui Isaia proorocul de jar.
Şi-n cerul Scripturii vorba Ta sună
cu toate înălţimile de dar:
"Că, iată, prunc ni se va naşte
şi un fiu nouă s-a dat.
Pe umăr cu semnul stăpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi Părinte al veacului viitor".
Acesta e Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta.
Suflete al meu, ia aminte,
cu toţii să putem striga: Aleluia!

Icosul al 3-lea
Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
aşa S-a zămislit, S-a întrupat,
Cel ce a păzit nevătămat
trupul Rugului de pară.
Cuvânt de rostit S-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeul cel nevăzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Faţa Frumuseţii cereşti
Chipul cel nemărginit
pre Sine S-a încăput
cu măsură S-a măsurat
şi aievea Cel nenumit
aci, printre noi, S-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină.
Cercaţi dar, şi voi, calea Numelui de Lumină
Călătoria cea preaînaltă.
Şi de la moarte la viaţă veţi trece
cu firea îndumnezeită,
ca toţi să cântăm laolată
limpede şi fără ispită:
Bucură-Te, temeiul prin care şi în noi Dumnezeu Se încape;
Bucură-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucură-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dăruit;
Bucură-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucură-Te, răgazul în care Logosul în noi Se ascultă;
Bucură-Te, pătrundere şi împăcare cu firea noastră tăcută;
Bucură-Te, blândeţe prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucură-Te, Călătorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucură-Te, însingurare în care Cerul din inimă izbucneşte;
Bucură-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucură-Te, curăţie prin care Numele de slavă e în lume;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 4-lea
Cum să aflăm odihna de la gânduri?
Maică Fecioară, Preasfântă Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,
necovârşitele ispite ce ne-nfăşoară?
Fă-Te, Tu, nouă "zicerea" râvnită,
"măiestria cea bună a-nduhovnicirii".
Cu ea să ne biruim firea robită,
până în scrumul despătimirii.
Şi furaţi întru Tine, "Apatie luminoasă",
să putem şi noi ridica
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă
un psaltiric şi adevărat: Aleluia!

Icosul al 4-lea
Aprinsă floare a necovârşitei Văpăi,
De Dumnezeu Născătoare.
Tu chip al păcii văzut în foc într-un ocol de răcoare,
apleacă-te acum, Preabună, peste noi.
Şi sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dă să putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Şi ne trece în făptură, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunătate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Şi ne pune pe buzele noastre întinate
măsura pâlpâirii celei curate
ca să-Ţi putem învăpăiaţi cânta:
Bucură-Te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucură-Te, rãsuflul cel cast de paşnică înfiorare;
Bucură-Te, lancie de cuvânt în cugetatul văzduh;
Bucură-Te, întoarcere cu avânt a porumbiţei de duh;
Bucură-Te, zare arcuită cu heruvimice aripe;
Bucură-Te, vecie oprită în încăperea unei clipe;
Bucură-Te, vâslă uriaşă întru suişul cel ales;
Bucură-Te, sorbire a cerului, cu subţiatec înteles;
Bucură-Te, fântână acoperită cu unduiri de Apă Vie;
Bucură-Te, căldură iscusită crescută din Filocalie;
Bucură-Te, măiestrită aflare a tâlcului de-nchinăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 5-lea
"Foc am venit să cobor pre pământ",
zice Hristos cu arzător cuvânt.
Şi Preacurată, furtuna dragostei Lui
să ne aprindă cu tot răscolul pârjolului
şi să ne umple de lumină nemăsurat
ca pre Tine, fecioară, care L-ai purtat.
Dragostea Lui să ne fie de nelipsit
cu Numele de slavă de suflet lipit,
Şi cu fiece fir smerit de răsuflare
să se aprindă în noi a Numelui chemare,
Să ne ardem de pară în Dumnezeu
din toată dragostea Numelui Său.
Şi-nvăpăiaţi de sărbătoare în Domnul aşa
ca flăcările dragostei să strigăm: Aleluia!

Icosul al 5-lea
De la Tine înţelegem Fecioară,
Stăruinţa cea neînţeleasă,
şi puterea pomenirilor line,
din ruga smerită şi ştearsă.
Da, firea apei e moale;
a pietrei - nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apă,
găureşte piatra cea tare.
Fecioară, stăruieşte, aşadar,
şi peste a noastră împietrire.
Şi biruieşte-ne cu picurul de har,
ca să-Ţi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-Te, îndrăzneala gingăşiei din "zicerea" Sfântului Nume;
Bucură-Te, ulcior al picăturii cu stăruinţă anume;
Bucură-Te, statornicie luminoasă din piatra albă a Domnului;
Bucură-Te, fagure preadulce a lui Iisus Fiul Omului;
Bucură-Te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucură-Te, împărtăşanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucură-Te, revărsare de mireasmă pe care Fiul ne-o dă;
Bucură-Te, mătania cea în fir a lui "miluieşte-mă";
Bucură-Te, iureş ce mă răpeşte şi pre mine păcătosul;
Bucură-Te, noian de pomenire care-şi sporeşte prisosul;
Bucură-Te, harică depănare a unei grăiri de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 6-lea
Fecioară Preasfântă, în faţa Ta
pururi, peste veac de ruşine, se vor da
cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că Tu eşti sigiliul nestricăciunii,
Poartă - pentru cei isteţi - încuiată,
şi oglindă vie de trăirea minunii.
Tu cunoşti cã viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmăcită.
Că ea se cere cu mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea e a Minţii de dincolo de gând şi de loc,
de dincolo de şirul clipelor dăinuirii.
E vădirea unui cer lăuntric de foc,
peste fântânile inimii şi-nfăptuirii.
E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea
cale şi întrupare spre veşnic: Aleluia!

Icosul al 6-lea
Fecioară şi Maica noastră Curată!
Tu eşti într-adevăr trezia,
voinţa frunţii, în mir adunată,
ochiul cel dinlăuntru deschis
în rotundul zărilor toate,
inimă cu centrul învins
de străvezimea stărilor curate.
Tu eşti cea mai dreaptă luare-aminte,
care uneşti în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii:
ascuţimea gândului de gheaţă,
cu arsura iureşului de viaţă,
caldul şi recele puse-n cruce,
care pe Înţelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repeziş iute şi străin,
ce cu nimic nu clinteşte sufletul Tău cel lin;
ci, dimpotrivă, Îţi dă sfânta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
şi faţă de care, pe cât se poate, ne plecăm
întreaga suflare să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, cruce a înflăcărării şi agerimii alesului;
Bucură-Te, osia cerului cu luceafărul înţelesului;
Bucură-Te, spargerea gândurilor cu al lor zădarnic stup;
Bucură-Te, oglindirea cea nevăzută, de dincolo de trup;
Bucură-Te, cleştarul cel mai dinlăuntru al sufletului meu;
Bucură-Te, străpungerea strălucită a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucură-Te, psaltirion al inimii sub arcuş de gând;
Bucură-Te, strigăt de cinci strune tot una zicând;
Bucură-Te, muzică negrăită a celei de-a doua naşteri;
Bucură-Te, înălţime unică a desăvârşitei cunoaşteri;
Bucură -Te, logodnă la Numele cel de Înţelepciune;
Bucură-Te, Mireasã urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 7-lea
La iscusinţa Ta cea sfântă, Maică, noi venim,
sub palmele Tale sã ne primenim.
Fiindcă la slăvita nuntă a Marelui Mire
e cerută o grijă de întreagă neprihănire.
Nu e îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt "ne-nvăţaţii tainelor",
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească
şi în vasele sfinte câinii să lingă?
Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească,
Numai de la Tine, Maica noastră cerească.
Vino, dar, suflete smerit, împăcat şi curat,
Şi aşa cu toţi laolaltă ne vom avânta
din bucuria cea curată şi întreagă a unui Aleluia!

Icosul al 7-lea
Prea-sfântă, prea-mărită, prea-frumoasă,
prea-filocalică Mireasă!
A nimburilor toate Împărăteasă!
Tu eşti Maica binevoitoare
şi dăruitoare
a tuturor celor sfinte;
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme şi din cuvinte.
Eşti Marea Predanie îmbietoare
şi mult strălucitoare
a toată Iconomia de binecuvântări,
ca un policandru cu şapte lumânări
înaintea Marelui Tron dumnezeiesc
pentru care toţi îngerii şi sfinţii Te preamăresc:
Bucură-Te, blagoslovenie pascală a împlinirilor noi;
Bucură-Te, vârtute patriarhală în creştet pusă peste noi;
Bucură-Te, înfiere iscusită spre îndumnezeirea tuturor;
Bucură-Te, scumpătate dăruită cu-atingere de har curăţitor;
Bucură-Te, lumină miruită peste minţile cele smerite;
Bucură-Te, hărăzire cumplită de puteri sufleteşti negrăite;
Bucură-Te, sporire vitează ce se dă inimilor întemeiate;
Bucură-Te, unire în cuget a toate Bisericile împăcate;
Bucură-Te, adevăr de safir întru simţirea noastră încrustat;
Bucură-Te, sechină însufleţită ce ne dai liniştea de Sabat;
Bucură-Te, voroava înveşnicită peste tăcerea de minune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 8-lea
Împărăteasă, Doamnă Preasfântă,
Maică neispitită de nuntă,
Tu eşti singura inimă de om întru care nescăzut
Numele de mărire cântă,
din tot rostul lui cel viu şi neprefăcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacurată
fiindcă în Tine doar, ca niciodată
inima omului,
cu inima Domnului
au bătut şi bat laolaltă.
Rugăciunea ca un ornic al gândului şi al cerului
curge la lăuntrul Tău
şi se-ngeamănă cu limpedea ectenie a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu, Căruţă de Lumină neîntinată
ne-ntrecută, ne-nserată!
Îmbunează-ne şi pre noi cu darurile inimii, Binecuvântată!
Şi aşa înzestraţi şi vrednici,
ca unei Biserici,
din toată fiinţa Ţie ne vom da
ca drept şi sfânt să putem cânta: Aleluia!

Icosul al 8-lea
Maică a Domnului, Inimă de Lumină,
Maică a Domnului, Inima pământului,
Maică a Domnului, Inimă fără vină,
Maică a Domnului, Inima Cuvântului!
Cãtre Tine râvnim ruşinaţi şi scăzuţi
cu sufletul apus şi genunchii frânţi,
Că de atâta pacoste de păcat,
inima ni s-a învârtoşat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtă nespus.
"Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre
Domnul să umblăm."
Ne atârnă prin pâclă gândul răpus.
Dar, iată, acum către Tine ne plecăm
Maica lui Iisus,
îmbrăţişează-ne ca pre nişte pietre ale vieţii
dornice de izvoarele dimineţii
dimineţii neînserate,
şi înviază-ne cu inimi noi şi curate
ca să-Ţi cântăm:
Bucură-Te, arca de alianţă a sufletului meu;
Bucură-Te, cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucură-Te, corabie vie ce pluteşti peste talazurile lumii;
Bucură-Te, sicriaş ferit de toate zădărniciile humii;
Bucură-Te, tronule pre care viaţa se întemeiază;
Bucură-Te, cutie de cântec prin care sună o rază;
Bucură-Te, naos cuprinzător al tuturor slujirilor de har;
Bucură-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucură-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucură-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucură-Te, Bisericã preadoritoare treimic să se cunune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 9-lea
Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!
Sunt şi eu din neamul Preacuratei, vlăstar înfiat de curând.
Către Tine mă aplec cu fruntea,
şi mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt.
Strâns adunat în mine, aşezat fără cuvânt
aştept ca orbu-n puntea
"Luminii din adânc cea fără înserare,
şi care-i pusă-n om ca un lăuntric soare
să lumineze întreagă în încăperea fiinţei".
Cum nu te văd de noapte, grosimea de păcate,
Te pipăi cu sfială,
cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei,
cu deget bănuială, cu deget de dorire şi chiar de îndoială,
Şi neajuns aş pune încă cealaltă mână;
dar inima străpunsă de fulger de arsură,
îndurerat de dulce cu răsuflarea-ngână
chemarea Ta întreagă şi fără voia mea
bătaia rugăciunii aleargă spre lumină într-un Aleluia!

Icosul al 9-lea
Preasfântă Fecioară Atotfolositoare,
Tu eşti mai înalt-străvăzătoare
decât tot vârful Minţilor cereşti
şi cunoşti şi tot chipul rânduielii suprafireşti
pentru Schimbarea la Faţă cea izbăvitoare.
Tu eşti măiestria, eşti meşteşugul, eşti hărnicia,
şi toată sfânta migală omenească,
care la un loc ne face stihia
prielnică să se mântuiască.
Şi pentru care gura noastră stăruie atâta să Te proslăvească:
Bucură-Te, încuviinţată cunoştinţă a sfinţeniei la amănunt;
Bucură-Te, sofianică ştiinţă a lucrării prin lăuntric cuvânt;
Bucură-Te, dumnezeiască îndulcire a Numelui ca mirul vărsat;
Bucură-Te, monahicească iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucură-Te, măsură de picătură pentru o serafică pruncie;
Bucură-Te, asprimea cea de aur de pe rogojina din pustie;
Bucură-Te, cununa de litănii din nodul mătăniilor de păr;
Bucură-Te, anahoree de ungher sub al candelei sfielnic adevăr;
Bucură-Te, izvod de scăunel pentru isihia rugătoare;
Bucură-Te, Tu zborul palmelor la răpirea cea drept în picioare;
Bucură-Te, surâs de engolpion pentru a inimii uscăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 10-lea
O! Doamna cea harică fără cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsă al neprihănitului pântec
Biserică născătoare a omului lăuntric!
Ajută-mă să mă zidesc în negrăita fire
din depănarea litaniei cu chemare subţire.
Şi dă-mi naşterea cea luminoasă, Duhovnica mea,
ca din măsura Învierii să strig şi eu: Aleluia!

Icosul al 10-lea
Tu, Darnica Maică, Povăţuitoare de taină,
Doamna nădejdii, a înserării albastre,
Stăpână cu trei luceferi pe haină
şi Sfântă Arghiră a neputinţelor noastre!
Către Tine din nou, iată am silit!
Răpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Că după sfatul cel sfânt şi binecuvântare
părtaş m-am făcut la izbăvirea mea.
Hotărâre am pus, îndreptată şi tare,
să nevoiesc, toată clipa, în a mă ruga.
Dar idolul de ţărână, cugetul meu
nu-mi lasă răgazul să mă cuceresc,
să fac din rugăciune cristelniţa lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajută-mă, dar, Ajutătoarea mea
şi dă-mi darul de lacrimi, sarea pocăinţei
ca să-mi spăl cu ele duhul neputinţei
şi învrednicit iar să îţi pot cânta:
Bucură-Te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de taină;
Bucură-Te, duioşia pocăinţei ce ai lumina drept haină;
Bucură-Te, bogoslovia lacrimii, dezvăluirea Înţelepciunii;
Bucură-Te, discernământ potrivit la suspinele lumii;
Bucură-Te, raiule dăruit cu toate ploile izbăvirii;
Bucură-Te, uimirea umezită din privirea copilăriei;
Bucură-Te, porfira sudorilor împărătesti ale Aminului;
Bucură-Te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucură-Te, bunăvoinţa de rouă ce pe credincioşi îi întăreşti;
Bucură-Te, ajutorinţă, şi-n cădere a celor neduhovniceşti;
Bucură-Te, omofor care te aşterni peste orice slăbiciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 11-lea
Mulţumesc Ţie, Preamilostivă Maică-Fecioară,
că m-ai scăpat de moartea cea de-a doua oară,
Primejdia şi ispita sunt doară spre cercare.
Şi prin chemările cele fără de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere
simţurile şi voia inimii mele
au intrat în praguri de tăcere.
Slobod de ele
aştept să mă năpădească
auzul, văzul şi graiul cel dumnezeiesc,
În mine de-acum doar acestea să se rostească.
Şi Iubitul meu Însuşi, Iisusul ceresc,
să vadă, să vorbească şi să înţeleagă
prin chiar văzul, auzul şi voia mea întreagă.
Hristos să vieţuiască aşa
prin toată vlaga mea
Ca Domnul Însuşi să strige prin mine: Aleluia!

Icosul al 11-lea
O, tu inimă şi minte şi cugete al meu!
Răneşte-te cu întrebările la Faţa lui Dumnezeu.
Oare ce semn de-adeverire au roadele cereşti?
Şi ce rãspuns sã auzi şi tu, în răspicări duhovniceşti:
De rourează peste tine chipul Vederii nezărite,
întru lărgimea cea de aur a închipuirilor sfinţite,
adânc cu duhul tu vei fi pe strălucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfânta Sfintelor curat,
Şi-ai să ajungi atât de nalt-răsunător şi potrivit
cum e o trâmbiţă de laudă în care îngeri s-au rostit.
Şi-ntru simţiri gingaş vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zări în aşteptarea Celor Trei.
Spre acest semn flămânzi suntem şi Sfânta Doamnă să ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivă toţi să-i strigăm cu un stih aşa:
Bucură-Te, Tu scară cu pragul în inima ce se închină;
Bucură-Te, ascetică neprihănire de rugăciune senină;
Bucură-Te, căldură de har ce până în carne năpădeşti;
Bucură-Te, străină lucrare ce din urzeli ne sfinţeşti;
Bucură-Te, Tu apă cerească izvorâtă la gene din fund;
Bucură-Te, pace dezlegată de toată puzderia de gând;
Bucură-Te, luminiş suitor al unei minţi desţărmurite;
Bucură-Te, vedere în duh a tainelor necovârşite;
Bucură-Te, ciudată străfulgerare spre capul scării negrăit;
Bucură-Te, iluminarea din inimă ce eşti de nedestăinuit;
Bucură-Te, nemărginirea desăvârşirii cu trup de nestricăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 12-lea
Tu eşti Amma împărătească a sufletului meu.
Odihneşte-mă sub adăpostul Chipului Tău;
ca sub privirile Tale de auriu cărbune
să ard şi eu nemistuit,
din plămada arcanei de negrăit a trăirii de rugăciune.
Şi dintru inelul Tău de răcoare,
Izvorule pecetluit,
din nou, mereu, să îmi pot împrospăta,
cu unda harului Tău de nelipsit,
marea pace a odihnei săltătoare.
Şi mă încinge Sfântă Amma aşa
cu veselia cea vie a biruinţei
ca învăpăiat la alb să pot cânta
din toată isihia cunoştinţei: Aleluia!

Icosul al 12-lea
Maică a Domnului, Duhovnica iubitoare a pământului!
Odrăsluitoarea predaniei de taină a Cuvântului!
Tu eşti dumnezeieşte de lină şi smerită,
dar precum vorbeşte Cântarea Cântărilor,
Tu eşti şi nespus de dreaptă şi cumplită
"ca nişte oştiri sub steagurile lor".
Eşti clară, eşti senină, eşti ascuţită
ca un palos neîmblânzitor.
Şi ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutători,
pe toţi cei ce sunt ai "lepădării de sine" fiii Tăi sârguitori,
toţi cei ai cetelor de pustnici, de anahoreţi,
spiţa Ta toată de duhovnici înţelepţi,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lămuritoare, curăţitoare şi îndreptătoare
ale neprihănirii şi milostivirii Tale neţărmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
"Gnoza cea curată" sau Moştenirea Sfinţilor
şi pe care ni le pui la îndemână vădite
prin slovele, palmele şi vorbele Părinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a Te lăuda
a Te cinsti, a Te preamări decât numai cântându-Ţi aşa:
Bucură-Te, Spadă oblăduitoare a predaniei isihaste;
Bucură-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucură-Te, năstrapa unde odihneşte binecuvântarea Domnului;
Bucură-Te, zadă care străjuieşti sfânta prefacere a omului;
Bucură-Te, destoinică lucrătoare a măiestriilor tăcute;
Bucură-Te, arhistratega cea mare a războaielor nevăzute;
Bucură-Te, ochi care ocroteşti dintru dulcea asprime;
Bucură-Te, canon care rânduieşti cu ascuţită agerime;
Bucură-Te, pavăză ce păzeşti pământul celor vii;
Bucură-Te, portal care opreşti tot chipul de necurăţii;
Bucură-Te, roată de spulberare a duhului de urâciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul al 13-lea(Acest condac se spune de trei ori)
O! Maică a Domnului, de-a pururi curată
şi Maică a Omului binecuvântată!
Ca douăzeci şi patru de alăute şi potire
această închinăciune a noastră să fie
în revărsarea ei neîncetată.
Şi către Preasfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată,
de pe palmele Tale către Hristosul Mire,
să-şi treacă prinosul de dreaptă-slăvire.
Ca să putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrăţişată necovârşire
cel mai presus: Aleluia!

Icosul 1
Cincizeci veacuri, să-mplinească
prin Avraam şi prin David,
spiţa Ta proorocească
cerurile a obosit
cu lacrimi şi plecăciune;
hărăzind neprihănit
carnea Ta din rugăciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântă
ca-ntr-o floare de slăvire.
Firea prin Tine cuvântă
dorul ei de izbăvire.
Şi eşti Doamnă Ipostasul
laudelor suprafireşti;
încât noi prinşi de extazul
dragostei dumnezeieşti
aşa să ne sune glasul:
Bucură-Te, rod învăluit cu sinaitic soroc;
Bucură-Te, Tu ce-ai zămislit Zălogul de foc;
Bucură-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucură-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucură-Te, meşteşugul ceresc de mânecată mântuire;
Bucură-Te, filosofia cea vie de dreaptă îndumnezeire;
Bucură-Te, rug al răpirii cum altul nu se mai poate;
Bucură-Te, unitate şi salbă a simboalelor toate;
Bucură-Te, strună şi sunet, arcuş şi alăută;
Bucură-Te, trup şi întrupare de veselie neîncăpută;
Bucură-Te, încântare ce ai învins a Lumii deşertăciune;
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Condacul 1
Cine este Aceasta, ca zorile de albă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpână Porfirogenetă şi Doamnă a dimineţii,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbător al vieţii,
spre Tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pre noi părtaşi ai sfântului munte Tabor.
Şi fă-Te şi nouă
umbră şi rouă,
Tu, adumbrirea de har,
să-şi afle firea
noastră înnoirea
dintru plămadă de har.
Ca să-Ţi strigăm cu toată făptura
într-o deplină închinăciune:
Bucură-Te, Mireasă urzitoare de nesfârşită rugăciune.

Categoria: Liturgica

Cautare: