Impacarea cu sine

O creştină evlavioasă din Iaşi, îngrijitoare la biserica „Mitocul Maicilor”, pe care o chema Zenovia, mamă a trei copii iubitori de Hristos, s-a îmbolnăvit de ciroză. După câţiva ani de suferinţă, a simţit că este chemată la Domnul. Dar niciodată nu vorbea de moarte, nici de iad, nici nu era tulburată; dimpotrivă, se ruga mult, nu lipsea de la biserică, se spovedea şi se împărtăşea periodic.

În martie 1995, i s-a făcut Sfântul Maslu, s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Apoi a chemat preotul duhovnic şi i-a încredinţat pe cei trei copii, ca să poarte grijă de ei, făgăduind pe cel mai mic lui Dumnezeu, îngăduindu-i să intre în viaţa monahală şi să slujească lui Hristos.

Cu o zi înainte de obştescul sfârşit, pe când vorbea cu rudele, deodată bolnava, fiind culcată pe pat, a privit în sus şi a vorbit cu cineva nevăzut, zicând: „Nu veniţi acum! Veniţi mâine, vineri, la orele 10...”. Toţi s-au uimit de cuvintele ei, înţelegând că a vorbit cu îngerii care veniseră să-i ia sufletul.

Vineri dimineaţă, la orele 09:45 a sosit şi al doilea fiu din armată, pe care-l aştepta de mai multe zile. După ce a vorbit cu el şi i-a dat câteva sfaturi, l-a sărutat şi îndată s-a schimbat la faţă. Apoi, în câteva clipe, şi-a dat duhul în mâinile Domnului. Era exact ora 10, vineri, 17 martie 1995.

Iată ce frumos se sfârşesc creştinii smeriţi şi împăcaţi cu Hristos...

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Istorioare duhovniceşti, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 41)

Categoria: Articole

Cautare: