www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Imparatia de o mie de ani

Imparatia de o mie de ani

Fericit și sfânt, vestește fiul tunetului duhovnicesc, este cel ce are parte de învierea cea dintâi; preste aceștia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Hristos, și vor împărăți cu El o mie de ani (Apocalipsa 20, 6). După tâlcuirea care se bucură de primire obștească în Sfânta Biserică, mia de ani nu înseamnă aici un anumit număr de ani, ci răstimpul foarte însemnat dat de milostivirea și de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu pentru ca tot rodul vrednic de cer al pământului să se pârguiască și ca nici un grăunte bun pentru jitnița de Sus să nu se piardă. Când înșiși sfinții lui Dumnezeu credeau că s-a umplut măsura păcatelor lumii și că este nevoie de Judecata cea de pe urmă a lui Dumnezeu, au auzit de la Dumnezeu: să se odihnească încă puțină vreme, până se vor săvârși și cei dimpreună robi cu ei, și frații lor (Apoc. 6, 11). Atât este de îndelung răbdătoare milostivirea lui Dumnezeu! „Mia de ani”, spune Sfântul Andrei, arhiepiscopul Chesareei, „este vremea de la înomenirea lui Hristos până la cea de-a doua slăvită venire a Lui… Mia de ani este răstimpul de-a lungul căruia se va binevesti Evanghelia. Nu trebuie să înțelegem după slovă cuvintele „mie de ani”.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre moarte, Editura Sofia, p. 75-76)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Imparatia de o mie de ani

Vizualizari: 845

Id: 15406

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.