Imperiul bizantin sub urmasii lui Constantin cel Mare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Imperiul bizantin sub urmasii lui Constantin cel Mare

Constantin cel Mare fondatorul Imperiului crestin oriental a lasat urmasilor sai ca principala sarcina apararea lui impotriva ereziilor si a invaziilor barbare. In plus, la moartea sa, Imperiul nu avea inca un Augustus desemnat. In anul 335, cu prilejul sarbatoririi a 30 de ani de domnie, imparatul defunct a impartit Imperiul intre cei trei fii ai sai si cei doi nepoti, fara sa fi indicat fiului cel mare, Constantin al II-lea, ca ar avea drepturi deosebite. Nepotilor Dalmatius si Hanibalianus li s-a refuzat din start de catre armata un rol politic. Astfel cei trei frati s-au intalnit la Viminacium, in Moesia Superior si si-au impartit teritoriile mostenite de la tatal lor astfel: Constantius al II-lea (337-360) a avut mai intai Orientul (Asia Mica, Siria, Palestina, Egiptul) la care se adauga Tracia, iar mai apoi tot Imperiul. Constantin al II-lea (337-340) primeste Occidentul (Bretania, Galia, Spania), iar Constans (337-350), care avea numai 14 ani primeste Italia, Africa si Illyricul Oriental.

Constans isi fixeaza mai intai capitala la Sirmium, iar mai tarziu la Roma. Cucerind Nordul Italiei, Constantius al II-lea si Constans domnesc fiecare in buna intelegere, cu toate ca intre ei existau deosebiri de credinta, Constans fiind ortodox iar Constantius al II-lea arian. Dorinta de a scapa de sub tutela fratelui sau, Constantin al II-lea, il va determina pe Constans sa declanseze un razboi fratricid, soldat cu moartea celui din urma in anul 350.

Ramas singur imparat Constantius al II-lea are de facut fata unor situatii delicate de natura politicasi militara, atat in Occident cat si in Orient. Incepand cu anul 338, cand Sapor al II-lea asediaza cetatea Nisibis, conflictul cu persii va fi practic permanent pana in 350. In ceea ce priveste situatia Imperiului la Dunarea de Jos, putem spune ca sub Constantius al II-lea este continuata politica dusa de Diocletian si de Constantin cel Mare. El instaleaza noi trupe in Scythia Minor cum ar fi milites primi Constantiniani, la Noviodunum. In aceasta perioada a fost renovata cetatea Capidava, iar Constantiniana, oras de pe malul Marii Negre, la N. de Histria, pare sa fi fost refacuta tot acum. O importanta inscriptie descoperita pe teritoriul cetatii Troesmis, ne da amanunte interesante cu privire la masurile suplimentare intreprinse de Constantius pentru paza acestor locuri de granita. Masura se impunea pentru a face fata gotilor, care adesea navaleau dincolo de fluviu, treceau Dunarea pe furis, primejduind viata pasnica a locuitorilor din aceasta zona.

Pe plan religios, Constantius al II-lea a continuat sa sprijine activ crestinismul, dar spre deosebire de tatal sau el a fost adeptul arianismului. El a cautat sa promoveze aceasta erezie, reusind catre sfarsitul domniei s-o impuna ca doctrina oficiala a Imperiului. Prin faptul ca a incercat sa impuna o linie de conduita favorabila arienilor, multi l-au considerat interventionist, fiind chiar asimilat cu "primul caz de cezaro-papism". Cearta dintre niceeni si arieni va continua, Sfantul Atanasie reintors din exil in 338 fiind nevoit sa faca fata reactiei violente a arienilor. Acestia din urma se vor imparti tot acum in doua grupe: semiarienii, care admiteau numai o asemanare intre Fiul si Tatal, numiti eusebieni deoarece il aveau in frunte pe Eusebiu de Nicomidia si arieni radicali, sau eunomieni, de la numele conducatorului lor Eunomiu; acestia din urma considerau ca intre Tatal si Fiul exista o deosebire fundamentala, de substanta. Prin hotararea imparatului, Sf. Atanasie este alungat iar in locul sau este pus Grigorie. Atanasie fuge in Italia, unde cere ajutorul papei Iulius, care il gaseste nevinovat (340). In Orient, episcopii tin mai multe sinoade, in care se incearca alcatuirea unui Crez propriu. In Occident, papa il convinge pe Constans sa faca presiuni asupra fratelui sau Constantius al II-lea, pentru a fi convocat un sinod care sa discute cazul lui Atanasie. In 342 sau 343 are loc un sinod la Sardica (Sofia), la care participasi Atanasie. Din cauza neintelegerilor reprezentatii celor doua parti a Imperiului se aduna separat. Occidentalii il declara pe Atanasie nevinovat, iar orientalii dupa mai multe sedinte se muta la Adrianopol, unde il condamna pe Atanasie si alcatuiesc un nou Credo. La moartea lui Grigorie in 345, sub presiunea fratelui sau, Constantius permite lui Atanasie sa-si ocupe scaunul din Alexandria. Din pacate lucrurilor nu se vor opri aici, in urma sinodului de la Rimini din 356 cu episcopii occidentali, Constantius al II-lea il va exila pe Atanasie pentru a treia oara. Tot sub presiunea lui Constantius al II-lea, la un alt sinod de la Seleucia din Palestina, se va adopta ca formula de credinta oficiala arianismul.

In ceea ce priveste atitudine fata de paganism putem spune ca succesorii lui Constantin cel Mare au fost mai degraba defavorabili, dar masurile lor au fost de multe ori lipsite de coerenta. O lege din vremea lui Constant din 341 prevedea abolirea superstitiilor si a sacrificiilor, fara a fi vorba aici de o interdictie absoluta a tuturor cultelor pagane; era vorba probabil de o reinnoire a prevederilor din vremea lui Constantin cel Mare privind sacrificiile sangeroase si alte practici pagane.

Constatius al II-lea moare in 361 intr-o lupta cu varul sau Iulian, cel care ii va fi succesor.

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: