Imperiul lui Constantin
Nici un suveran in istorie poate ca nu merita mai mult titlul de "Mare" ca in cazul lui Constantin, deoarece in 15 ani el a luat 2 decizii care au modificat viitorul lumii civilizate. Prima a fost adoptarea crestinismului drept religie oficiala a Imperiului roman. A doua a fost transferul capitalei acestui Imperiu de la Roma la Constantinopol. Aceste doua decizii cu consecintele pe care le vom vedea pe parcurs, i-au conferit lui Constantin dreptul de a concura pentru titlul de omul cel mai influent in istorie.
Constantin cel Mare s-a nascut in orasul Naissus din Moesia Superior (Nis, Iugoslavia) in jurul anului 274, ca fiul mai mare a lui Constantius Chlor si al Elenei. Ne aflam in perioada in care Imperiul roman era condus de imparatii Diocletian si Maximian, cu titlul de augusti si de Galeriu si Constantius in calitate de cezari. Pentru o mai buna cunoastere a treburilor statului, Diocletian (284-305) prim august si imparat in Orient si-a luat un coleg cu titlul de augustus si anume pe Maximian, caruia i-a repartizat pentru administrare Apusul. Asa a luat nastere sistemul de conducere in doi, cunoscut sub numele de diarhie. Mai tarziu fiecare august si-a luat cate un ajutor, cu titlul de cezar, si anume Diocletian pe Galeriu, iar Maximian pe Constantius Chlor luand nastere conducerea in patru, tetrarhia.
La 1 mai 305 Diocletian si Maximian se retrag iar in locul lor devin augusti Galeriu pentru Orient si Constantius Chlor in Occident. Dupa moartea acestuia din urma in anul 306, armata il proclama drept august pe Constantin care pana la moartea lui Maximian isi ia ca patron divin pe Hercule (protectorul socrului sau, Constantin luand de sotie pe fiica lui Maximian, Fausta). Dupa aceasta data el se pune sub obladuirea lui Sol invictus (soarele neinvins) divinitate orientala adoptata si de romani. In anul 311 el se aliaza cu Licinius, noul august in Orient, dupa moartea lui Galeriu si lupta impotriva lui Maxentiu instalat la Roma dupa ce il inlaturase pe Severus (adjunctul in calitate de cezar a lui Constantiu Chlor in Occident). La 28 octombrie 312 Maxentiu este infrant la Pons Milvius (Podul Vulturului) sau Saxa Rubra (stancile rosii) pe Via Flaminia la aprox. 10-12 km. N-E de Roma. In acest loc Constantin are celebra viziune relatata de istoricul Eusebiu de Cezareea in lucrarea sa Vita Constantini, precum si de apologetul crestin Lactantiu, tutorele lui Crispus, fiul lui Constantin (De mortibus persecutorum). Evenimentul relatat in cele doua lucrari constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la crestinism. Unii pun insa la indoiala valoarea documentara a celor doi autori, mai ales a lui Eusebiu. Intre argumentele pe care le aduc ar fi faptul ca intamplarea de la Pons Milvius nu este relatata de Eusebiu in Istoria sa bisericeasca de la 324, ori daca ar fi avut loc, autorul nu ar fi trecut-o cu vederea. Deci ar fi vorba de o interpolare mai tarzie in Vita Constantini. Noi trebuie insa satinem cont de faptul ca nucleul evenimentului a fost real, chiar daca a cunoscut si unele infloriri, dar despre el Eusebiu vorbeste si in Discursul sau festiv tinut cu ocazia a 30 de ani de domnie a lui Constantin.
Relevanta in aceasta privinta este si comportarea pe care a avut-o dupa acest eveniment Constantin cel Mare fata de crestinism. El nu a repudiat dintr-o data toata mostenirea paganismului ci ca si tatal sau care fusese monoteist, el a continut sa considere soarele ca mediator vizibil intre Dumnezeul suprem si oameni. El va inclina insa din ce in ce mai mult spre crestinism si dovada cea mai clara a atitudinii sale din aceasta vreme o va constitui statuia sa din Forum, care dupa instructiunile sale trebuia sa poarte in mana dreapta o cruce. Batalia de la Pons Milvius a facut din Constantin stapanul absolut al Europei. Ea a marcat totodata, daca nu propria sa convertire, cel putin momentul din care el a devenit protectorul crestinilor. La inceputul lunii ianuarie a anului 313 Constantin parasea Roma pentru Milan, unde va avea loc o intalnire cu Licinius. Discutiile au fost amicale cu atat mai mult cu cat Licinius se va casatori cu Constantia, sora lui Constantin. Aceasta intalnire a fost urmata imediat si de binecunoscutul edict de toleranta de la Milan.
Cu toate acestea Licinius era un pagan convins si la scurt timp nu va mai accepta edictul, fapt atestat de inscriptia de la Salsovia. Textul acestei inscriptii aminteste si de un dux Scythia:
"Dei Sanctis Solis/Simulacrum consecratum/die XIV kalendis Decembribus/debet singulis annis/ iusso sacro Dominorum Nostrorum Licini Augusti et Licini Caesaris / ture cercisis et profu/sionibus eodem die/a praepositis et vexillationibus dux/secutus iussionem describsit" (chipul sfantului zeu Soare, consacrat la 18 noiembrie trebuie sa fie inchinat in fiecare an, dupa porunca sacra a stapanilor nostri Licinius Augustul si Licinius Caesarul, cu tamaie, lumini si libatii, in aceeasi zi de catre comandantii si detasamentele stationate in castrul Salsovia. Valerius Romulus, barbat de rang ecvestru si ducele provinciei, urmand porunca a pus sa se transcrie). Datorita incalcarii intelegerii religioase si politice in special, Constantin il ataca pe Licinius si il infrange la Carpus Ardiensis in 314: "...totusi Constantin...a pornit cu razboi impotriva lui Licinius...si luand in stapanire toata Dardania, Moesia si Macedonia a ocupat numeroase provincii..."; "Licinius cerea pace si promitea sa indeplineasca cele cerute...pacea a fost incheiata de catre cei doi cu conditia ca Licinius sa pastreze Orientul, Asia Mica, Tracia, Moesia si Scythia Minor".
Din pacate relatiile dintre cei doi se vor deteriora din nou intre anii 319-320, tensiunea atingand punctul maxim in 324, cand in lupta de la Chrysopolis, de langa Calcedon, Licinius este infrant. Ramas singur imparat, Constantin a instaurat monarhia ereditara, asigurata pana in 361 de fiii sai, luind sfarsit in acest fel sistemul colegial de conducere, instaurat de Diocletian.
Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus
Cautare:
Imperiul lui Constantin » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Vizualizari: 1269
Id: 2348
Imagine:
Share:
Crestinarea Imperiului » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Raporturile lui Constantin cel Mare cu Biserica » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Urmarile convertirii lui Constantin » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Politica interna a imparatului Constantin cel Mare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Limesul dunarean in vremea lui Constantin cel Mare » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Urmarile convertirii lui Constantin » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Schisma de la 1054 » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Iconoclasmul » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Activitatea Sfintilor Chiril si Metodie » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Reformele administrative in vremea lui Justinian » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia macedoneana » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Dinastia Comnenilor » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Codex Theodosianus » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Societatea rurala in secolele IX-XI » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.