Prin cuvântul lui Dumnezeu au fost făcute toate: toate făpturile înţelegătoare duhovniceşti, care sunt cinurile îngereşti, şi toate făpturile duhovnicesc-simţite şi slobode, care sunt neamul omenesc, şi toate făpturile însufleţite şi neînsufleţite, toţi luminătorii cereşti, toate planetele, globul pământesc cu tot ce este pe el şi în el; acestea, fiind toate zidite de Cuvântul, sunt ţinute întru bună fiinţare tot numai de Cuvântul, supunându-se doar Cuvântului şi Duhului Celui Sfânt. Fără supunere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi viaţă adevărată în făpturile înţelegătoare, numai moarte, întuneric, tulburare, haos, răzvrătire, luptă şi nimicire. Duhurile rele au adus în lumea cea minunată a lui Dumnezeu răzvrătire şi sluţenia morţii.
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, pp. 13-14)
Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Importanta supunerii fata de Dumnezeu Cuvantul
Vizualizari: 717
Id: 19440
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.