- V-aţi întrebat vreodată: „De ce astăzi, chiar dacă m-am sculat din somn, nu am poftă să mă rog? Capul mi-a fost liniştit. Gândul cu desăvârşire luminat. Trupul odihnit. Nimic nu m-a durut... Aşadar de ce nu am dorinţa de rugăciune? De ce mi-e greu să cad la rugăciune? De ce după şapte sau mai multe ore de somn se află încă stăpânită în mine nepăsarea cea mult plăcută mie şi nepofta pentru cele duhovniceşti? Ce este de vină? Nu cumva trândăvia mea?”.
Cu siguranţă nu. Undeva în altă parte trebuie să căutăm pricina.
- Aşadar, nu este vorba numai de trândăvie şi lenevie? Este şi altceva?
- În cazul acesta, lenevia nu joacă un rol important, ci împunsăturile conştiinţei au însemnătatea cea mai mare. Şi se întâmplă asta pentru că inima nu este curată; pentru că din ea ies toate cele rele. De aceea, fă bine şi fă aşa: stai la măsuţa ta, ia o hârtie şi un creion şi încearcă să-ţi aduci aminte ce s-a întâmplat. Ce rău ai spus ieri, dimineaţa sau seara. Ce rău ai cugetat. Şi mai mult, ce rău faci încă şi te mai stăpâneşte.
De vei face asta, vei găsi care este lucrul ce te face să pierzi putinţa şi dreptul să te rogi. Să nu uiţi asta niciodată. Adică putinţa şi dreptul rugăciunii. De multe ori avem putinţa, adică putem să ne rugăm, dar n-avem dreptul. Şi nu-l avem când nu vrem să iertăm pe cineva, sau când nici nu facem vreo încercare să-l iertăm. De ce? Simplu, pentru că suntem pomenitori de rău.
(O viață de jertfă - Mărturisirile Cuviosului stareț Samson Esper, Traducere de Severin Alexandru, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 48)
Categoria: Articole
Cautare:
Impunsaturile constiintei
Vizualizari: 818
Id: 12324
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.