Se spune că în dragoste... nu, aşteptaţi puţin! Dragostea e odrasla, alcătuită din flori şi roade. Mai înainte trebuie curăţit pământul, arat, semănat, şi după aceea creşte. Ce a zis Domnul despre venirea Sa? De ce a venit El? Ca să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. Dar cei căutaţi cum se mântuiesc? Se dezbracă de omul vechi şi se îmbracă în omul nou. Mai întâi trebuie să se dezbrace, să dea jos şi să arunce toată vechitura patimilor şi a păcatelor, după care se vor naşte şi cele noi-nouţe. Vine frica lui Dumnezeu şi naşte pocăinţa, pocăinţa duce la ostenelile facerii de bine, iar din acestea se naşte dragostea. Sfântul Isaac Sirul spune aşa: “Cu neputinţă este a trece o mare largă fără corabie: aşijderea, nimeni nu poate să ajungă la dragoste fără frică. Marea cea puturoasă dintre noi şi raiul cel gândit o putem trece doar pe corabia pocăinţei, pe care sunt vâslaşii fricii. Dar dacă corabia pocăinţei, cu care mergem la Dumnezeu pe marea acestei lumi, nu e mânată de aceşti vâslaşi, ne înecăm în marea asta puturoasă. Pocăinţa este corabia, frica este cârmaciul, iar dragostea este limanul cel dumnezeiesc. Pentru aceasta, frica ne bagă în corabia pocăinţei, ne trece marea puturoasă a vieţii şi ne îndrumă la limanul dumnezeiesc, care e dragostea. La acest liman ajung toţi cei osteniţi şi împovăraţi cu pocăinţa”.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, vol. I, Editura Cartea Ortodoxă, 2007, p. 58)
Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
In ce consta esenta crestinismului?
Vizualizari: 744
Id: 19474
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.