Înaintea Domnului fii totdeauna curat, având vie pomenirea Lui în inima ta, ca nu cumva, zăbovind fără să-L pomeneşti, să te afli fără îndrăzneală, când vei intra la Dânsul; căci îndrăznirea către Dumnezeu se naşte, din convorbirea sufletului cu Dânsul în neîncetata şi multa rugăciune. Obişnuinţa cu oamenii şi petrecerea împreună cu ei este după trup; iar împreunarea cu Dumnezeu se face prin pomenirea Lui în suflet, prin luarea aminte la rugăciune şi prin arderea de tot. Iară petrecând mereu în pomenirea lui Dumnezeu, sufletul cade în uimire, şi capătă darul minunilor, că „Se va veseli inima celor ce-L caută pe Domnul“ (Ps. 104, 3). Voi cei osândiţi, căutaţi pe Domnul, şi vă întăriţi cu nădejdea, căutaţi pururea în pocăinţă faţa Lui, şi în sfinţenia Lui vă veţi sfinţi şi vă veţi curăţi de păcatele voastre. Alergaţi către Domnul cei vinovaţi de păcate, căci El putere are să ierte păcatele şi să şteargă greşalele; căci cu jurământ a zis Prorocul: „Pe viaţa Mea, zice Domnul, nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu“ (Iez. 33, 11). Şi iarăşi: Toată ziua am întins mâinile Mele către un norod neascultător şi potrivnic“ (Is. 65), şi iarăşi: „Pentru ce să muriţi casă a lui Israel?“ (Iez. 33, 11). ,Întoarceti-vă către Mine, şi Mă voi întoarce către voi“ (Mal. 3, 6). „În ziua în care cel păcătos se va întoarce de la calea lui, şi se va apropia de Domnul, şi va face judecată dreaptă, Eu nu-Mi voi aduce aminte de fărădelegile lui, ci viu va fi şi va trăi, zice Domnul; şi dacă cel drept se va abate de la dreptatea lui şi nelegiuire va săvârşi, Eu nu-Mi voi aduce aminte de dreptatea lui, ci-i voi pune înainte poticnirea lui, şi va muri în întunericul faptelor sale, dacă va stărui în ele“ (Iez. 33, 14-15), şi pentru ce? Pentru că păcătosul nu se va împiedica de păcatul lui, dacă vreodată se va întoarce spre Domnul. Şi nici pe cel drept dreptatea lui nu-l va izbăvi, în ziua în care va păcătui, dacă în păcatul acela va stărui. Căci aşa a grăit Dumnezeu cu Ieremia: „Ia o foaie de piele şi scrie ce-ţi voi zice Eu: „Din zilele lui losia, împăratul Iudei, şi până azi, toate relele pe care ţi-am zis le voi aduce asupra norodului acestuia, se vor împlini, pentru ca omul înfricoşându-se să părăsească vicleana lui cale şi întorcându-se să se pocăiască şi atunci: Eu voi risipi păcatele lor“ (Ier. 36, 2-3).
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 50)
Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
In ce vei fi gasit in aceea vei fi judecat
Vizualizari: 827
Id: 19054
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.