In crestinism, tot ceea ce infaptuieste omul in viata este privit si judecat din perspectiva vietii lumii celeilalte

Implicaţiile etice ale credinţei într-un astfel de Dumnezeu sunt identice cu cele ale ateismului; însă acest acord lăuntric este, din nou, ascuns în exterior sub un nor de metafore. În creştinism, tot ceea ce înfăptuieşte omul în viaţă este privit şi judecat din perspectiva vieţii lumii celeilalte, viața de după moarte, care nu va avea sfârşit. Necredinciosul nu îşi poate închipui ce înseamnă această viață pentru credinciosul creştin; pentru cei mai mulţi oameni de astăzi, viața viitoare, la fel ca şi Dumnezeu, a devenit o simplă idee, şi prin urmare atât negarea, cât şi afirmarea existenţei ei implică la fel de puțin efort. Pentru credinciosul creştin, viața viitoare înseamnă bucurie de neînchipuit, bucurie care o depăşeşte pe cea cunoscută în această viaţă, prin comuniunea cu Dumnezeu din rugăciune, din Liturghie, din Taine; deoarece atunci Dumnezeu va fi Tot în toate şi această bucurie nu va fi pierdută, şi va spori la nesfârşit. Cine crede cu adevărat, are mângâierea unei pregustări a vieţii veşnice. Cel care crede în dumnezeul modern, neavând această pregustare şi deci necunoscând bucuria creştină, nu poate crede în viaţa viitoare în acelaşi fel; cu adevărat, dacă ar fi sincer cu el însuși, ar trebui să recunoască faptul că nu poate crede deloc în ea.

(Ieromonah Serafim Rose, Nihilismul: rădăcina revoluției în epoca modernă, traducere de Dana Cocargeanu, Ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2012, pp. 37-38)

Categoria: Articole

Cautare: