Să nu crezi că în domeniul credinţei nu există filozofie...
Nu! Ci totalitatea adevărurilor credinţei este cea mai armonioasă, înălţătoare, mângâietoare şi însufleţitoare filozofie, pe care n-o oferă nici un sistem filozofic. Numai că la contemplarea acestui sistem nu se poate ajunge dintr-odată. Trebuie să primeşti cu inimă curată adevăr după adevăr, aşa cum ţi se oferă, fără să despici firul în patru, şi să le aşezi în inimă. Când se vor aduna toate adevărurile, atunci conştiinţa, sensibilizată prin rugăciune, va vedea alcătuirea lor şi se va desfăta cu ele. Această adâncă înţelepciune este din veac tăinuită! Lumea ascultă unele aiureli, chiar şi, de pildă, pe cele hegeliene, cu răbdare, până la capăt, deşi nu înţelege nimic din ele. Să procedeze la fel şi în privinţa adevărurilor dumnezeieşti. Deosebirea va fi că aici, orice adevăr este clar şi în cele din urmă va străluci în suflet o mare şi neasemuită lumină. Iar dincolo, şi în continuare, şi la sfârşit rămâne acelaşi întuneric dezolant.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, p. 138)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
In domeniul credintei exista filozofie?
Vizualizari: 707
Id: 6569
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.