Dacă poruncile lui Dumnezeu se împlinesc în necazuri şi strâmtorări, iar noi le dispreţuim pe acestea, fără îndoială că îndrăznim să dispreţuim pe însuşi Cel care a dat poruncile şi facem nelucrătoare pricina virtuţii, adică strâmtorarea şi necazul.
Și în măsura tihnei de care ne împărtăşim, facem loc patimilor în noi. Pentru că în trupul strâmtorat nu pot avea loc gânduri ce se împrăştie spre cele deşarte.
Dar când cineva rabdă cu bucurie ostenelile şi necazurile, poate frâna cu putere şi gândurile. Căci aceste gânduri încetează în osteneli.
Dar când omul îşi aminteşte de păcatele sale de mai înainte şi se pedepseşte pe sine, atunci şi Dumnezeu Se îngrijeşte să-l odihnească pe el. Pentru că Dumnezeu Se bucură că el şi-a dat singur sieşi certarea pentru abaterea de la cale a Lui. Iar acesta este semnul pocăinţei.
(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, cuvântul XXVII, în Filocalia, vol. X, p. 153)
Categoria: Articole
Cautare:
In necazuri si stramtorari
Vizualizari: 761
Id: 22407
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.