In Scriptura se spune: «Fiule, da-mi inima, dar nu picioarele»

Întrucât rugăciunea este cea mai puternică armă împotriva vrăjmaşului nevăzut, atunci el se străduieşte în toate felurile să-l abată pe om de la rugăciune. Stareţul a povestit următoarele: „La Athos, un monah avea un graur vorbitor pe care îl iubea, amuzându-se cu vorbele lui. Dar, lucru straniu, cum monahul începea pravila, graurul se apuca să vorbească, împiedicându-l să se roage. Odată, la sărbătoarea luminată a Învierii Domnului, monahul s-a apropiat de colivie şi a spus: «Grâurel, Hristos a înviat». Iar graurul a răspuns: «Aceasta este şi nenorocirea noastră, că a înviat», şi în aceeaşi clipă a pierit; iar în chilia monahului s-a răspândit o duhoare insuportabilă. Atunci monahul a înţeles greşeala şi s-a pocăit”. Referitor la faptul că Dumnezeu, mai înainte de toate, priveşte la starea lăuntrică de rugăciune a sufletului omului, stareţul spunea: „Un bolnav de picioare a venit la părintele egumen Anatolie şi i-a spus: «Părinte, mă dor picioarele, nu pot să fac metanii şi faptul acesta mă tulbură». Părintele Antonie i-a răspuns: „Dar în Scriptură se spune: «Fiule, dă-mi inima, dar nu picioarele»”.

(Starețul Ambrozie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 158)

Categoria: Articole

Cautare: