In seara dinspre Anul Nou cu plugusorul daco-roman, stropit cu busuiocul misionarilor crestini

În seara dinspre Anul Nou, la fel adunaţi, îl aduceam în bordeiul nostru pe bădica Traian, îl gospodăream în Dacia şi-l pofteam să se apuce de arat şi semănat „pe câmpiile mănoase de sub mărul rotat”. Şi, la culesul recoltei, toţi eram prezenţi, apoi treieram, mergeam la moară şi gospodinele scoteau din cuptor „un colac mare şi frumos, ca şi faţa lui Hristos” – din care ne făceau şi nouă parte dreaptă. Toată plugăria noastră şi întâlnirea acestui popor de ţărani cu „faţa lui Hristos” o desfăşuram ca în „înşiră-te mărgărite” în pluguşorul daco-roman, stropit cu busuiocul misionarilor creştini.

De aici se trăgea toată rezistenţa noastră, ca neam. Din tradiţii, pe care nu le întâlnim la vecinii noştri, din ortodoxia românească care, păstrând pură şi neatinsă dogma, se manifestă după înţelegerea noastră, umanizându-L pe copilul Iisus şi încreştinându-l pe bădica Traian.

A doua zi, porneam pe cărările unui nou an, cu sufletul curăţit de zgură şi de cenuşă.

(Preot Dimitrie Bejan, Oranki – Amintiri din captivitate, Editura Credinţa Strămoşească, p. 291)

Categoria: Articole

Cautare: