Inainte de calcarea poruncii, oameni au trait ca ingerii

Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvintele: Iar «Adam a cunoscut pre Eva, femeia sa, şi zămislind ea...» (Fac. 4, 1) - lucru ce a avut loc după cădere - zice: „După călcarea poruncii, după izgonirea din Rai, atunci a început împreunarea căsătoriei. Înainte de călcarea poruncii, întâii oameni au trăit ca îngerii, şi nici nu era vorba de împreunare. Şi cum ar fi putut fi aceasta, de vreme ce erau slobozi de trebuinţe trupeşti? Deci, întru început, se trăia în feciorie; dar când, din pricina lipsei de grijă (a primilor oameni) a venit călcarea poruncii şi păcatul a intrat în lume, s-a luat de la ei fecioria, că nevrednici se făcuseră de o aşa de mare bunătate, iar în locul ei s-a pus în lucrare legea vieţuirii întru căsătorie.”

Iar Sfântul Ioan Damaschinul scrie:

„În Rai domnea fecioria. [...] După călcare poruncii... când a intrat moartea în lume... a fost înfiinţată căsătoria, ca să nu se nimicească şi să se desfiinţeze, din pricina morţii, neamul omenesc, pentru că prin naşterea de copii avea să dăinuiască neamul omenesc.

Poate însă că se va întreba: ce vor să spună cuvintele «bărbat şi femeie» şi cuvintele «creşteţi şi vă înmulţiţi»? La acestea vom răspunde: Cuvintele «creşteţi şi vă înmulţiţi» nu arată numaidecât înmulţirea oamenilor prin împreunarea căsătoriei. Dumnezeu putea să facă să se înmulţească neamul omenesc şi în alt chip, dacă ar fi păzit până la sfârşit, necălcată, porunca. Dar Dumnezeu, prin preştiinţa sa, Cel care pe toate le ştie înainte de naşterea lor, ştiind că au să calce porunca şi au să fie osândiţi la moarte, prevăzând aceasta, a făcut bărbatul şi femeia şi a poruncit să crească şi să se înmulţească.”

Cum vom vedea, în privinţa aceasta, ca şi în altele, omul de dinainte de cădere era într-o stare deosebită de cea de după cădere, chiar dacă între cele două stări există o continuitate prevăzută de Dumnezeu prin înainte-cunoaşterea căderii.

Dar să nu se creadă că vreunul dintre Sfinţii Părinţi a privit căsătoria ca pe „un rău necesar” sau a tăgăduit că ar fi o stare blagoslovită de Dumnezeu. Ei au socotit-o ca pe un lucru bun în prezenta noastră stare de păcat, dar un lucru bun care este pe locul al doilea după înalta stare a fecioriei, în care au trăit Adam şi Eva înainte de cădere, stare la care sunt părtaşi şi astăzi cei ce au urmat sfatul Apostolului Pavel «să fie precum şi eu» (1 Cor. 7, 7-8). Sfântul Grigorie al Nyssei, acelaşi Părinte care învaţă aşa de limpede despre obârşia căsătoriei în înrudirea noastră cu dobitoacele, apără totuşi aşezământul căsătoriei în chipul cel mai limpede. Astfel, în tratatul său Despre Feciorie, el scrie: „Să nu creadă cineva că defăimăm aşezământul căsătoriei. Căci ştim prea bine că nu este străin de blagoslovenia lui Dumnezeu... Ci, iată cum privim noi căsătoria: deşi căutarea celor cereşti trebuie să fie întâia grijă a omului totuşi, dacă poate a se folosi de cele ale căsătoriei cu înfrânare şi cumpătare, nu trebuie să dispreţuiască această cale de a slujii stării aceleia...

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 99-100)

Categoria: Articole

Cautare: