Păzeşte-te, dar, ca nu cumva mândria pe care acum începi a o călca prin fierbinţeala smereniei să o ridici iarăşi asupră-ţi [ca, de pildă, atunci] când, învăţând Psaltirea sau ceva dintr-ale Scripturii, să te arăţi, după glasul Apostolului, că pe cele ce le-ai surpat, iarăşi le zideşti, făcându-te pe sineţi călcător de lege (cf. Gal. 2: 18) -, ci mai vârtos, precum ai început şi ai mărturisit smerenia înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor, aşa până în sfârşit păzeşte-o.
Aşijderea şi răbdarea pe care o ai arătat ca să fii primit în mănăstire în multe zile înaintea porţilor aşteptând şi cu lacrimi rugându-te, sârguieşte-te şi pe aceasta a o spori, căci, cu adevărat, ticălos lucru este acela ca, dator fiind tu în fiecare zi a adăuga lângă căldura cea dintâi şi spre desăvârşire a te sui, să te împuţinezi de dânsa şi către cele de jos iarăşi să te întorci. Căci nu cel ce începe [lucrul] cel bun este fericit, ci cel ce până în sfârşit petrece întru acesta; pentru că şarpele ce se târăşte pe pământ, călcâiul nostru de-a pururea îl păzeşte, adică ieşirea noastră din viaţă pururea cu vicleşug o pândeşte; şi până la sfârşitul vieţii noastre stăruie ca să ne împiedice pe noi; şi, pentru aceasta, a începe bine nu va folosi la nimic, nici începutul lepădării şi fierbinţeala, de nu se va face aşijderea şi sfârşitul deopotrivă cu începutul; încă şi smerenia lui Hristos, pe care acum înaintea Lui o ai făgăduit, nu într-alt fel va fi adeverită, de nu o vei arăta pe aceasta până în sfârşit.
Deci, după Scriptură, dacă te-ai apropiat de slujirea lui Dumnezeu, găteşte inima ta nu către răsuflări [odihne] şi veselii, ci către ispite şi necazuri, că prin multe necazuri se cuvine nouă a intra în Împărăţia cerurilor; că strâmtă şi necăjicioasă este calea care duce în viaţă, şi puţini sunt cei ce o află pe dânsa (cf. Matei 7: 14). Deci, ia aminte la cei puţini şi buni, şi din pilda lor canoniseşte-ţi [rânduieşte-ţi] viaţa ta; să nu iei aminte la cei trândavi şi nebăgători de seamă, măcar şi mulţi de vor fi. Că zice: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” (Matei 22: 14), şi mică este turma căreia Tatăl a binevoit a-i da Împărăţia (Luca 12: 32); nu socoti a fi păcat mic făgăduirea desăvârşirii, iar apoi urmarea celor trândavi şi leneşi. (Avva Cassian)
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 168-169)
Categoria: Articole
Cautare:
Inceputul cel bun
Vizualizari: 842
Id: 8052
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.