www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Increderea copiilor in parinti si increderea parintilor in Dumnezeu

Increderea copiilor in parinti si increderea parintilor in Dumnezeu

Aşa cum a dispărut încrederea copiilor în părinţi, tot astfel a dispărut şi încrederea părinţilor în Dumnezeu. Şi auzi adeseori pe mulţi părinţi spunând: „De ce tocmai copilul nostru să apuce pe un drum rău? Doar noi mergem regulat la biserică”. Şi aceasta se întâmplă pentru că părinţii nu-I dau lui Hristos şurubelniţa ca să le strângă puţin copiilor lor vreun şurub slăbit, ci vor să le facă ei singuri pe toate.

Şi cu toate că există Dumnezeu, care ocroteşte copiii, şi îngerul lor păzitor este mereu lângă ei, ocrotindu-i şi el la rândul său, părinţii se neliniştesc până se îmbolnăvesc. Şi deşi sunt oameni credincioşi, se comportă ca şi când nu ar exista Dumnezeu şi înger păzitor, împiedicând astfel intervenţia dumnezeiască. În timp ce ar trebui să se smerească şi să ceară ajutor de la Dumnezeu şi atunci Bunul Dumnezeu le va ocroti copiii lor

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 99)

Categoria: Articole

Cautare:

Increderea copiilor in parinti si increderea parintilor in Dumnezeu

Vizualizari: 653

Id: 8994

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.