Pacea nu există. Pace nu a fost niciodată, căci Domnul n-a adus în lume pace, ci sabie, iar aceasta taie în profunzime. Liniştea, mângâierea şi înţelegerea se regăsesc numai în credinţă, numai în Dumnezeu şi alături de Dumnezeu. Să vă dea Dumnezeu singura cunoaştere de folos, şi sufletul vostru va dori să trăiască în pace numai cu Dumnezeu, numai pentru Dumnezeu şi pentru oameni în Dumnezeu. Domnul să vă umple de înţelepciune! Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate. Faptul că suntem în Biserica Sa nu este meritul nostru, ci darul lui Dumnezeu. Citiţi cu luare-aminte viaţa Sfântului Ioan Gură de Aur. El vă va linişti, el vă va ajuta. Există Cineva care cunoaşte toate grijile noastre, căci de la faţa Lui nu se poate ascunde nici o îngrijorare. El ştie că grijile ne pricinuiesc suferinţă. De aceea, vrea să ne ajute întotdeauna. El ne-a făgăduit că va lua asupra Sa toate grijile noastre. Oare putem dori ceva mai mult? El vrea să îndepărteze tot ceea ce ne apasă pe noi. El vrea să ne deschidă un drum acolo unde noi nu mai vedem nici o cale de ieşire. El vrea să ne ajute şi să schimbe toată situaţia care ne împovărează. De aceea, încredinţează-I Lui toate grijile tale. Mulţumeşte-I pentru că El le ia pe toate asupra Sa şi îţi trimite ajutorul Său în toate necazurile tale. În acest fel, inima ta se va umple de pace. (Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 21-22)
Categoria: Articole
Cautare:
Incredinteaza-I lui Dumnezeu toate grijile tale!
Vizualizari: 702
Id: 3682
Imagine:
Share:
Sa ti se para ca ai credința ‒ o boala a sufletului cu consecinte grave
Impaca-te cu Dumnezeu și vei primi puterea de a ierta
Inima milostiva a Fericitului Iacov
Greșelile mici nasc patimi mari
Fericitul Iacov Tsalikis – copilul prieten cu Sfanta Parascheva
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.