Indestulare si multumire cu putin

Pildele Vechiului Legământ spun, într-o rugăciune către Dumnezeu: „Bogăţie şi sărăcie nu-mi da, ci îmi rânduieşte cele de lipsă şi cele de ajuns” (Pil. 30:8-9). Domnul meu, să nu-mi dai nici sărăcie şi nici bogăţie. Dă-mi ce îmi este necesar şi suficient pentru nevoile materiale.

Şi tâlcuirea este, mai departe: să nu-mi dai sărăcie, pentru a nu ajunge să flămânzesc şi să pier, ori să încalc legea Ta, voia Ta. Şi nu-mi da bogăţie, pentru că te pot uita. Sărăcia, la rândul ei, mă poate determina să ajung hoţ, să fac tot felul de făgăduinţe pe care apoi să fiu silit să le încalc, de nevoie. Prin bogăţie, pot câştiga o linişte înşelătoare cu bunurile ce le voi avea, crezând că nu mai am nevoie de Tine, precum bogatul cel nebun din pildă. Amintiţi-vă ce spunea bogatul: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse spre mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Lc. 12:19).

De aceea, nici Apostolul nu vorbeşte despre sărăcie, nici de mare bogăţie, ci spune „toată îndestularea având”. Să încercăm să fim îndestulaţi şi mulţumiţi cu puţin. Să nu ne dorim mai multe bunuri materiale. Să fim lacomi după bunurile duhovniceşti, pentru a dobândi mai multe virtuţi. Să lucrăm mai mult poruncile lui Dumnezeu.

Socrate spunea: „A nu avea omul nevoie de nici un lucru este dumnezeieşte, deoarece Dumnezeu este fără de nevoi. Cu cât are cineva nevoie de mai puţine lucruri, cu atât se apropie mai mult de trăsătura dumnezeiască de a nu avea lipsă de ceva”.

Să încercăm, deci, să fim îndestulaţi. Când există prisosinţă, să nu zăbovească în mâinile noastre, ci să meargă să acopere nevoile celorlalţi.

(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 46-47)

Categoria: Articole

Cautare: