www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Infranare si datoria de a ne feri de multe feluri de mancare

Infranare si datoria de a ne feri de multe feluri de mancare

„Fraţilor şi părinţilor. Chiar de voi deschide gura mea întinată în toate zilele ca să vă învăţ, fiii mei prea iubiţi, încă nu-i deajuns pentru dragostea voastră, pentru grija mântuirii voastre. Fiindcă deşi sunt păcătos, dar mă silesc ziua şi noaptea către acest lucru, pentru care sunt şi trăiesc, îl doresc şi-l cer, care este viaţa şi moartea de laudă a mea, adică, mântuirea voastră. Luaţi seama, fiii mei, că bunătatea este un lucru foarte anevoios: cei ce nu se grijesc o pierd foarte lesne, şi cei care o câştigăm cu voinţă îndelungată, o pierdem îndată prin cea mai mică nebăgare de seamă şi lene. Feriţi-vă de vremea primăverii, căci este schimbătoare şi sângele şi trupul vostru fiind din pământ, caută să lucreze ale pământului. Cum ajută pământul la creştere şi la rodnicie, când îl îngraşi şi-l dregi cu gunoi, tot aşa şi trupul nostru odrăsleşte mărăcinii patimilor, când îl îngraşi cu multe mâncăruri şi băuturi. Luaţi-i înainte şi munciţi-l, cum zice dumnezeiescul apostol, şi nu vă grijiţi numai de dânsul, ci, hrănindu-l cât trebuie, trăiţi în duh. Aveţi măsură la pâine şi vin. Să se dea vin numai în zilele de sărbătoare, numai celor ce fac ascultare, bolnavilor, călătorilor şi celor necăjiţi, drept mângâiere. Celorlalţi să se dea numai un pahar sau două cel mult, căci ştiţi bine ce spun sfinţii Părinţi. Nu pentru că vreau să vă opresc dela mâncare, spun acestea, o fiii mei, că zice apostolul Pavel: să se prăpădească bucatele, căci vreau să cunoaşteţi adevărata hrană. De aceea aduc, aminte aceste cuvinte. Doresc să mâncaţi şi să beţi, însă cu socoteală şi după plăcerea lu Dumnezeu, numai pentru întărirea trupului şi pentru ca să puteţi să vă osteniţi la lucrurile trebuincioase, care vă sunt de folos. Voi ştiţi că prin astfel de post şi prin părăsirea bucatelor gustoase ale lumii, adică prin postirea de carne, de vin, de băi şi de alte multe mâncări, se găteşte vouă dumnezeiescul rai, în care gustaţi rodul vieţii şi al nemuririi, dulceaţa duhului, frumuseţea nespusă şi nesocotită a bunătăţilor veşnice, dobânda şi mântuirea noastră. Acolo se găteşte nouă dumnezeiescul rai, unde, ajungând peste puţin, după moarte, veţi mânca şi veţi bea fără oprelişte, în veci. Căci aici, fiii mei, de vom avea chiar băuturi împărăteşti, nu-s hrană, ci dobândirea lor este pentru hrana viermilor. Ele n-aduc nici viaţă bună, ci boală şi scurtarea vieţii. Desfătarea lor n-aduce bucurie, ci întristare. Voi să păstraţi înfrânarea cea iubită şi făcută cu supunere. Iubiţi fecioarele Domnului curăţia, fecioria, milostenia. Nu părăsiţi pe tinerele cele sfinte: umilinţa şi smerenia. Căutaţi sus la cer şi aflaţi că acolo este locaşul vostru, acolo este Hristos capul nostru şi Tatăl de obşte al tuturor, acolo este Ierusalimul cel de sus, cetatea noastră, maica lui Petru, lui Pavel și a tuturor sfinţilor. Cu adevărat, de veţi suferi, veţi birui; de veţi aştepta? vă veţi încununa; de veţi face aşa, vi se vor deschide porţile împărăţiei cerurilor şi atunci vă veţi aduce aminte şi de mine păcătosul şi ticălosul, văzând că nu vă trimit la judecată ci la desfătare. Rugaţi-vă, fiii mei, ca să mă mântuiască Dumnezeu şi pe mine dimpreună cu voi şi să-mi dea duhul înţelegerii şi slava sufletului, ca să fiu între voi aşa cum place lui Dumnezeu.

(Sfântul Teodor Studitul,  Cuvântări duhovnicești, Editura Episcopia Alba Iulia, p. 38)

Categoria: Articole

Cautare:

Infranare si datoria de a ne feri de multe feluri de mancare

Vizualizari: 794

Id: 23520

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.