Infranarea statornica este temelia moralei crestine

- Ce ne spuneţi despre înfrânare, în general?

- Înfrânarea statornică este temelia moralei creştine; dar nu orice înfrânare, ci numai aceea închinată Domnului şi împlinită cu înţelepciune, după dreptatea legii lui Dumnezeu. Toată făptura este bună şi vrednică să fie folosită de om. Dar nu toţi oamenii sunt făcuţi pentru toate lucrurile din lume. „Toate îmi sunt slobode, dar nu toate îmi sunt de folos” (I Cor. 10, 23). De aceea, creştinul care se foloseşte de lumea aceasta trebuie să fie ca şi cum nu s-ar folosi de ea, „căci chipul lumii acesteia trece” (I Cor. 7, 31; I Tim. 4, 4; Tit 1, 15). Îndeosebi clericii, ca şi apostolii de odinioară, trebuie să fie tuturor pildă de înfrânare (Sin. VI Ecumenic 12, 13, 18, 30), spre slava lui Dumnezeu, spre folosul aproapelui şi spre mântuirea lor (Fapte 20, 34-35; I Cor. 9, 12 şi 27; Tit 1, 7; 2, 6; I Petru 1, 6 şi 13).

Bătrânii şi bolnavii, care şi-au istovit trupul cu înfrânarea în tinereţe, pot să-şi uşureze întreţinerea cu hrană mai bună, fiindcă înfrânarea recomandată de Biserică nu omoară oameni, ci păcate. Deci, acolo unde păcatul a slăbit şi înfrânarea se îndulceşte, ca hrana bună se socoteşte, ca doctorie folosită în numele Domnului (Rom. 16, 3-6).

Cei scrupuloşi şi neînţelegători în iconomia înfrânării, trebuie să se supună sfaturilor duhovnicilor. Cei hrăniţi cu duhul slavei deşarte care nu ascultă şi astfel se istovesc cu postul spre a lor pagubă trupească şi sufletească, trebuie să ştie că singuri se omoară pe ei înşişi şi vor da seamă înaintea Domnului că nu au mers pe calea cea împărătească a Sfintei Biserici, fiind neascultători (Tit 1, 16; Rom. 14, 14). Înfrânarea trebuie respectată, atât de clerici şi monahi, cât şi de mireni, respectându-se învăţăturile Sfinţilor Părinţi, tradiţia Bisericii şi sfaturile duhovnicului.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 41-42)

Categoria: Articole

Cautare: