Ispitele, după firea lor, au ca însuşire de bază durerea cea cuprinzătoare. Însă după felul lor, ele se schimbă de multe ori, după cum cere împrejurarea, pentru un folos mai înainte hotărât de Dumnezeu, Care le îngăduie. Nu vom arăta amănunţit felurimea ispitelor – de ce, unde, cât şi de unde –, pentru că, potrivit Psalmistului, „îi vor număra pe ei şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi”. Ele au fost explicate în amănunt şi fără greşeală de Părinţii noştri în scrierile lor. Noi numai atât vom aminti: că datoria de căpetenie a celor ce vor să se mântuiască este înfruntarea ispitelor, spre dovedirea credinţei şi mărturisirea acesteia împotriva lepădării, la care răul ne îmbrânceşte cu sila.
(Monahul Iosif Vatopedinul, Cuviosul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, p. 53)
Categoria: Articole
Cautare:
Infruntarea ispitelor – exercitiu pentru mantuire
Vizualizari: 715
Id: 4462
Imagine:

Share:
Care este calea care duce la sfintire si desavarsire?
Fiecare cruce continua sa poarte – tainic – pe Iisus Hristos rastignit
„Nervozitatea” – un termen modern pentru patima maniei
Pacatul este boala ‒ daca nu judeci bolnavul, de ce judeci pacatosul?
Extreme nesanatoase: frica de moarte si moartea, ca fuga de responsabilitatile vietii
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.