„Dacă demonii se arată întocmai ca si îngerii si spun lucruri pe care le pot spune si îngerii, cum se poate deosebi adevărul?
R: Iată o întrebare bună. Trebuie să te smerești pe tine; trebuie să fii într-o stare în care să dorești adevărul lui Dumnezeu și să nu umbli după „experiențe”. Desigur, aș spune să devii creștin ortodox și să urmezi întreaga rânduială care conduce viața creștină. Asta ajută, deși nu există nici o garanție, pentru că poți fi înșelat și ca ortodox. Părinții Bisericii dau câteva sfaturi fundamentale. Spre exemplu, ei afirmă că, dacă ți se arată cineva ca înger al luminii, să nu te încrezi în el. Dumnezeu nu te condamnă dacă întradevăr dorește să ți se arate și tu Îl respingi, pentru că dacă într-adevăr vrea să-ți trimită un mesaj, va reveni și va găsi o cale să ajungă la tine. De altfel, chiar te laudă că nu te-ai arătat încrezător, ca să nu cazi în înșelare. Cei care se află într-un stadiu duhovnicesc mai înaintat, cu mai multă experiență în astfel de lucruri, au procedat altfel. Avem un exemplu din viața Sfântului Antonie cel Mare, care vedea tot timpul demoni. Atunci când a fost întrebat cum deosebește duhurile, a spus: Când apare un înger mă simt foarte linistit si când apare un demon, chiar dacă arată ca un înger, simt o tulburare. Aceasta rămâne totusi o încercare foarte primejdioasă pentru începători, pentru că te poți simți foarte calm și în prezența demonilor, dacă nu ești experimentat. Răspunsul fundamental la întrebarea pe care mi-ai pus-o este, repet, să pătrunzi în rânduiala Bisericii Ortodoxe. Dacă citești relatări ca aceea despre Sfântul Nichita si vezi cum se manifestă demonii, adeseori, numai cunoscând modul în care acestia vor încerca să te păcălească, poți să respingi imediat amăgirea.”
(Serafim Rose, Mai aproape de Dumnezeu, Editura Bunavestire, p. 20)
Categoria: Articole
Cautare:
Inselarea omului simplu
Vizualizari: 737
Id: 23912
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.