Intelegerea razboiului duhovnicesc prin prisma razboiului lumesc

În lumea aceasta vedem că, atunci când o împărăţie se ridică împotriva altei împărăţii, între ele se iscă război. La fel şi creştinii au vrăjmaşii lor, care se scoală împotrivă-le şi se luptă cu ei. În războaiele acestei lumi, oamenii se ridică împotriva altor oameni. La fel şi în războiul creştin, satana şi îngerii lui răi se scoală împotriva creştinilor. Oamenii care se ridică împotriva altor oameni sunt văzuţi. Dar satana şi îngerii lui nu sunt văzuţi. În războaiele acestei lumi o parte o vede pe cealaltă, potrivnică ei, şi astfel se feresc unii de alţii. În lupta duhovnicească, creştinii sunt văzuţi de vrăjmaşii lor, demonii, însă ei nu îi văd pe aceştia. Vrăjmaşii noştri văzuţi sunt cumpliţi. Dar mai cumpliţi sunt vrăjmaşii noştri nevăzuţi, demonii. În lupta văzută, cu cât mai rău şi mai viclean este vrăjmaşul, cu atât este mai periculos. Dar nici un om nu este mai rău şi mai viclean decât satana şi demonii lui, de aceea şi lupta cu ei este foarte primejdioasă pentru noi.

Oamenii luptă împotriva altor oameni pentru un timp; se mai şi odihnesc. Dar satana şi îngerii lui răi niciodată nu dorm, ci totdeauna veghează şi se străduiesc să ne surpe. Războiul care se iscă între oameni, chiar dacă este de durată, totuşi la un moment dat încetează şi se încheie pacea. Dar creştinii duc o luptă continuă împotriva vrăjmaşilor lor, până la moarte, iar lupta se încheie numai prin moarte. Uneori se întâmplă în luptă ca inamicul să se retragă şi să pună capăt luptei pentru un timp; dar, aşa, el devine mai periculos, căci îşi foloseşte viclenia şi plănuieşte cum să atace partea adversă cu şi mai multă dibăcie. La fel face şi vrăjmaşul nostru, diavolul. Deseori pare că se retrage de la noi şi pune capăt luptei. Dar prin această şmecherie şi viclenie a lui urmăreşte să ne lipsească de trezvie şi să ne aducă la nepăsare, ca să ne răpună mai uşor. În război oamenii se luptă unii împotriva altora cu armele, prin care se rănesc şi se vatămă unii pe alţii. La fel şi în războiul duhovnicesc se folosesc arme. Demonii au armele lor, iar creştinii pe ale lor. Demonii ne luptă prin patimile mădularelor noastre. Câte arme au ei, tot atâtea patimi se sălăşluiesc în trupul nostru. Armele creştine sunt cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea. Cu aceste arme, creştinii îi întărâtă pe demoni şi totodată se apără, zădărnicind săgetările vrăjmaşilor.

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2008, p. 60)

Categoria: Articole

Cautare: