În lumea noastră se vorbeşte din ce in ce mai rar despre căsătorie, şi atunci când se vorbeşte, cel mai adeseori se vorbeşte doar despre dragostea dintre soţ şi soţie. Aceasta dragoste poate îi într-adevăr o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu, dar ţelul principal al căsătoriei este creşterea de copii creştini, de noi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Această lucrare sfântă ar trebui avută în vedere cu maximă seriozitate încă de la începutul căsătoriei. Cuplul trebuie să trăiască cu conştiinţa faptului că au primit binecuvântarea de a deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de creare a unei noi persoane.
Cuplurile creştine trebuie să vadă în relaţiile lor sexuale nu numai propria lor împlinire, ci rolul lor în aducerea la existenţă a unei făpturi noi, a unei persoane noi destinate să trăiască veşnic. Unirea soţilor trebuie să se facă cu frică de Dumnezeu şi cu rugăciune, ca El să-i binecuvânteze şi ca pruncii să fie zămisliţi nu numai trupeşte, ci şi duhovniceşte. În zilele noastre auzim spunându-se atâtea banalităţi, răutăţi şi blasfemii la adresa relaţiilor conjugale, dar creştinii căsătoriţi trebuie să-şi aducă aminte neîncetat că participă la opera creatoare a lui Dumnezeu.
(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p.17)
Categoria: Articole
Cautare:
Intemeierea unei familii crestine
Vizualizari: 1060
Id: 22302
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.