Intr-o societate in care fiecare fiecare vrea sa fie primul

Curios lucru, dar nu suntem obişnuiţi să luăm aminte la tot ce se petrece împrejurul şi înlăuntrul nostru. Uităm de aceasta. Impresiile vieţii exterioare, materialnice, ni se impun atât de tare, încât din pricina lor uităm de viaţa duhovnicească.

Trebuie să păstrăm totodată şi un avânt foarte puternic către Dumnezeu, şi conştiinţa neîndestulării şi a sărăciei noastre. De vom fi mulţumiţi de noi înşine, rugăciunea va înceta să fie ceea ce ar trebui să fie: irumperea unui vulcan.

Într-o societate unde fiecare îşi închipuie că este cel dintâi, nu există propăşire pentru nimeni. Dacă, dimpotrivă, omul se socoteşte a fi întotdeauna ultimul, întâlnirea cu altul va fi de fiecare dată prilejul unei zidiri şi al unei propăşiri duhovniceşti. Este deci de folos a fi ultimul. Dacă sunt cel dintâi – este plictisul iadului. De sunt cel de pe urmă – este bucurie neîntreruptă, căci tot mereu aflu ceva de folos.

A ne smeri totdeauna: iată lucrarea noastră! Domnul a zis: „Cel ce se smereşte se va înălţa”. Dar numai Dumnezeu poate să înalţe.

(Arhimandrit Sofronie, Din viaţă şi din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 55)

Categoria: Articole

Cautare: