Ispita increderii nesocotite in dumnezeieasca milostivire

Sunt însă oameni care, neînţelegând aceasta, văd în poruncile date de Dumnezeu, o povară grea de purtat, ca pe ceva făcut pentru altcineva şi nu pentru sine şi-şi fac socoteala greşită că pot duce o viaţă păcătoasă, străină de Dumnezeu şi totodată vor putea să se bucure şi de bunătăţile ce le aduce vieţuirea împreună cu Domnul. „Nu te grăbi cu pocăinţa, îl îndeamnă vrăjmaşul, ai destulă vreme până la moarte! Nu ştii că Dumnezeu este îndelung răbdător şi mult milostiv?” Şi omul neînţelept ascultă şoapta celui rău, duce mai departe căsnicie cu păcatul, trăieşte o viaţă creştină searbădă, mângâindu-se cu socotinţa mincinoasă că Dumnezeu îl va ierta, cu mila Sa cea nemăsurată, precum a iertat pe Fiul risipitor, pe desfrânata şi pe tâlhar. Doar pentru cei păcătoşi, şi nu pentru cei drepţi, a venit Hristos!

Grozavă înşelare! Dacă deznădejdea, care vine din neîncrederea în bunătatea lui Dumnezeu, este mare primejdie pentru mântuire, apoi încrederea nesocotită în dumnezeieasca milostivire este şi mai vinovată şi mai primejdioasă. Prin deznădejde omul îşi taie orice putinţă de îndreptare, iar prin nesocotita încredere nu mai vrea să facă fapte bune şi păcătuieşte cu ştiinţă şi cu voie liberă; amândouă sunt păcate grele împotriva Duhului Sfânt şi duc la pieire veşnică.

(Protosinghel Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, meditații duhovnicești la vremea Triodului, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1994, pp. 24-25)

Categoria: Articole

Cautare: