Istoria icoanei Axionita sau „Axion Estin” care pe greceste inseamna „Cuvine-se cu adevarat”

Tot acolo în biserica Protaton am văzut sfânta icoană Axioniţa – Maica Domnului cu doi îngeri care-i ţin coroana. Axioniţa sau „Axion Estin” pe greceşte înseamnă Cuvine-se cu adevărat. Aici ne-a povestit un părinte atonit istoria acestei icoane. În valea numită „Axion Estin”, trăia un mare sihastru care avea ucenic un călugăr tânăr, pe care-l creştea, ca să rămână în chiliuţa lui. O chiliuţă sub munte, în pădure. Ei aveau această icoană vestită, Maica Domnului, în chilie. Odată călugărul cel bătrân a plecat la priveghere la Mănăstirea Protaton. Să ştiţi că la Sfântul Munte, la toate praznicele împărăteşti, privegherile sunt de toată noaptea. În tipicul mare al Sfântului Sava sunt puse 68 de privegheri de toată noaptea, în toate Duminicile şi în cele 12 praznice împărăteşti şi la Sfântul Ioan Botezătorul. Şi bătrânul i-a spus călugărului tânăr:

– Eu mă duc la priveghere, tu rămâi acasă, fiule, şi-ţi fă pravila acasă, să nu rămână chilia singură. Călugărul cel tânăr a întrebat pe bătrân:

– Ava, eu ce pravilă să fac? Dar călugărul bătrân i-a zis:

– Fiule, tu n-ai să poţi priveghea toată noaptea. Citeşte la Psaltire două-trei catisme şi pe urmă du-te la icoana Maicii Domnului şi fă câteva metanii, să nu-ţi fie somn. Şi de câte ori te duci la icoana Maicii Domnului, să cânţi cântarea asta: Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Până atunci nu se ştia de rugăciunea „Cuvine-se cu adevărat”. Numai atât se ştia în Sfântul Munte. Nu ştiau cum cântă îngerii în ceruri Maicii Domnului! Atunci călugărul tânăr a făcut cum a zis bătrânul: A citit câteva catisme la Psaltire, s-a dus la Maica Domnului şi a făcut câteva metanii. A mai aprins candela să nu se stingă şi iar a cântat: Ceea ce eşti mai cinstită… Aşa a făcut până la miezul nopţii, ca să se lupte şi el şi să privegheze măcar atât; pe urmă să se culce să doarmă 3-4 ore, ca dimineaţă, când vine bătrânul, să se scoale iar la rugăciune. Când a ajuns la miezul nopţii, bate cineva în uşă. Dar el ştia că bătrânul nu vine niciodată în timpul nopţii, că era departe de biserică. Apoi cine să vină în puterea nopţii, să-i bată în uşă? N-a vrut să dea drumul. Şi aude un glas:

– Evloghite, pater! (Binecuvintează, părinte).

El, când a auzit că cere blagoslovenie, a zis dinăuntru:

– O Kirios! (Domnul să te binecuvinteze).

Şi numai a intrat un tânăr foarte frumos, tot călugăr, foarte luminat la faţă, şi l-a întrebat:

– Ce faci, frate?

– Ce să fac? Merg să mă culc, că nu mai pot priveghea de oboseală!

– Ce pravilă ai făcut de aseară până acum?

– Aşa mi-a spus bătrânul, când a plecat la biserică, să citesc la Psaltire două-trei catisme şi pe urmă să cânt Ceea ce eşti mai cinstită… şi să fac câteva metanii.

Dar cel ce a venit i-a spus:

– Nu se cântă numai Ceea ce eşti mai cinstită…

– Ba da! Aşa se cântă în tot Sfântul Munte, la toate mănăstirile.

– Nu! Iată cum cântăm noi: Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru, şi pe urmă cântăm: Ceea ce eşti mai cinstită…

Dar călugărul a zis:

– Eu aşa n-am auzit. Dacă vrei să-mi scrii, că vreau să învăţ şi eu rugăciunea asta.

– N-ai aici hârtie şi creion?

– N-am! Dar tare aş vrea să o învăţ şi eu!

– Du-te afară şi adu-mi o lespede de piatră!

Ucenicul s-a dus afară şi a luat o lespede, a curăţat-o el şi a spălat-o frumos.

– Am să scriu pe dânsa.

Şi căuta ceva, cu care să zgârie pe piatră. Dar călugărul venit îl întreabă:

– Ce cauţi?

– Caut un cui să scriu, căci creion nu am!

– Nu-i nevoie să scrii cu cuiul! Lasă că scriu eu! Şi călugărul care a venit a început să scrie pe piatră rugăciunea cu degetul lui, ca prin ceară moale. Şi i-a scris foarte frumos pe greceşte toată cântarea: Cuvine-se cu adevărat… (Axion Estin). Iar acesta a încremenit când a văzut că acela mergea cu degetul prin marmură ca prin ceară moale şi ieşea scrisoarea aşa de frumoasă. Şi se gândea: „Ce om este acesta, de scrie cu degetul pe marmură?” Şi după ce i-a scris, a semnat: „Eu am scris acestea, Gavriil, mai-marele voievod al puterilor îngereşti”, şi a dispărut din faţa lui. Atunci călugărul a arătat piatra bătrânului când a venit, şi i-a spus toată întâmplarea cu Arhanghelul Gavriil. S-a împânzit în tot Sfântul Munte minunea aceasta şi din clipa aceea, în toate bisericile şi în toate cărţile bisericeşti, s-a introdus cântarea aceasta pe care o cântăm până astăzi: Cuvine-se cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu; cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu – Cuvântul ai născut; pe tine cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Amin.

(Ne vorbeşte părintele Cleopa vol 8, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 91-93)

Categoria: Articole

Cautare: