Iubirea de avutie in casatorie

Iar dacă cineva se va însura şi va face aşa [cum am spus], nu va fi cu mult mai prejos decât monahii, nici cel căsătorit decât cei necăsătoriţi. Dacă vrei să faci mese şi să dai ospeţe, nu este ceva necuviincios, nici vrednic de ocară, numai găseşte un oarecare sfânt sărac care poate să vă binecuvânteze casa şi care poate, o dată ce vă calcă pragul, să vă aducă toată binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi pe acesta cheamă-l. Să mai spun şi un alt lucru? Nimeni dintre voi să nu râvnească să se însoare cu vreuna mai bogată decât el, ci mai bine cu una mai săracă. Că nu va veni atâta bucurie din averi, cât necaz din reproşuri, din faptul că ea a adus mai mult în casa ta, din ocări, din luxuri şi din cuvintele grele [ce le vei auzi]. Că îţi va spune cu ifose: „N-am cheltuit nimic din ale tale, că încă am ale mele, pe care mi le-au dăruit părinţii“.

Nu mai sunteţi două trupuri după căsătorie, ci aţi devenit unul singur! Iar averile sunt două şi nu una? O, [vicleană] iubire de avuţie!

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale – Omilii la căsătorie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006, p. 138)

Categoria: Articole

Cautare: