Tânărul, pentru sine şi pentru faptele sale este cu nebăgare de seamă, şi prin aceasta îşi strică toată rânduiala vieţii, precum vedem la unii care loruşi sunt nemilostivi, vătămându-şi cu nebunie sănătatea lor şi ducându-şi trupul în nevoi de moarte, încât se acoperă cu ocara hotărâtă celor ce păcătuiesc iubirea de sine; de pofta lor sunt robiţi şi se fac slujitori răutăţilor.
Căci iubirea de sine, precum am zis, orbeşte ochii cunoştinţei ca să nu poată omul vreodată a se cunoaşte pe sine. Acestea şi altele mai rele şi mai grele decât acestea se năpustesc asupra celui ce petrece în acest păcat, micşorând fericirea, uşurarea, mângâierea şi bunătatea. Încă şi mai mari rele aduce, căci frica lui Dumnezeu goneşte de la inimă; iubitorul de sine către altul ce greşeşte se arată cumplit foarte, defăimează cele bune şi cu vicleşug răzvrăteşte cele drepte, înmulţeşte şi lăţeşte cele mici şi înguste. Dar încă nu e acesta sfârşitul iubirii de sine, pentru că el fiind nebun şi neînţelept se socoteşte pe sine înţelept şi cunoscător; fără rânduială şi netemător de Dumnezeu fiind, se socoteşte de Dumnezeu temător şi îmbunătăţit pe sine se arată ca şi cum pe toate le-ar face cu bună credinţă şi ar vieţui după Dumnezeu. Şi încă mai mult, împiedicat fiind de iubirea de sine în toate faptele care sporesc către bunătăţi, le face pe acelea care nu-i sunt de nici un folos omului şi nimic nu gândeşte din cele bune, nici nu voieşte să caute din cele dumnezeieşti, ci fiind robit cu înălţarea minţii care se naşte dintr-o asemenea orbire, i se pare că a câştigat tot ce e desăvârşit. Şi aşa fiind înşelat, sieşi se arată mare, singur despre sine cugetă înalt şi sfaturile altora le trece cu vederea, învăţăturilor nu se supune şi nimic altceva nu considera a fi drept, fără numai ceea ce singur a făcut sau a aflat.
(Colecție coordonată de Ignatie Monahul, Povățuiri creștine pentru tineri, Editura Anastasia, București, 2001, p. 6)
Categoria: Articole
Cautare:
Iubirea de sine orbeste ochii cunostintei ca sa nu poata omul vreodata a se cunoaste pe sine
Vizualizari: 705
Id: 12867
Imagine:
Share:
Puritatea porumbelului este un simbol al puritatii Sfantului Duh
Cea mai scurta definitie a credintei
Orice munca insotita de rugaciune are un har special…
„Nu va temeti de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot sa-l ucida”
Cum S-a aratat Duhul Sfant credinciosilor?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.