Când cineva s-a învrednicit să guste iubirea dumnezeiască, acela obişnuieşte să uite din pricina dulceţii ei toate, căci, faţă de gustul ei, toate cele văzute i se par demne de dispreţ. Sufletul său se apropie bucuros de luminoasa iubire de oameni fără deosebire, şi nu e niciodată copleşit sau tulburat de slăbiciunile lor, asemenea Apostolilor care în mijlocul tuturor relelor pe care le îndurau de la alţii erau incapabili să-i urască şi nu se săturau să-i iubească; ceea ce au arătat prin fapte când, după toate acestea, au primit chiar şi moartea pentru ca să-i poată regăsi [într-o zi în Cer]. Şi erau aceiaşi oameni care doar cu puţin timp înainte Îl rugaseră pe Hristos să facă să coboare foc din cer peste samarineni, numai pentru că nu-i primiseră în satul lor [Luca 9, 54]. Dar odată ce au primit darul şi au gustat iubirea lui Dumnezeu, au ajuns desăvârşiţi şi în iubirea față de cei ticăloşi: îndurând atâtea rele pentru a-i regăsi [într-o zi în Cer], nu-i mai puteau urî. Vezi, aşadar, că iubirea desăvârşită de oameni nu poate fi dobândită doar păzind poruncile.
(Ilarion ALfeyev, Lumea Duhovnicească a Sfântului Isaac Sirul, traducere din limba engleză de Dragoş Dâscă, Editura Doxologia, Iaşi, 2013, p. 79)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Iubirea desavarsita de oameni
Vizualizari: 864
Id: 6467
Imagine:

Share:
„Crainici ai Imparatiei ce va sa vina”
Cum se face cunoscuta in om voia dumnezeiasca? - Dialoguri la Athos (46)
Rugaciunea lui Iisus stand in picioare
Ia aminte cand un prieten te lauda sau te cearta!
De doua ori s-a cutremurat pamantul de dragostea lui Hristos
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.