Iubirea fata de aproapele

Cu aproapele nostru trebuie să ne purtăm prieteneşte, încât nici cu privirea să nu-l supărăm. Când ne scârbim de cineva sau îl insultăm, atunci simţim ca şi când am avea o piatră pe inimă.

Când celălalt este tulburat ori deznădăjduit, suntem datori să-l încurajăm cu vorbe de dragoste. „Dacă fratele tău a păcătuit, acoperă-l cu haina ta” ne povăţuieşte Isaac Sirul.

Toţi, de altfel, avem nevoie de mila lui Dumnezeu, după cum se cântă în biserică: „De n-ar fi Domnul cu noi, cine ar fi în stare să se păzească de vrăjmaşul şi de ucigaşul de oameni?”

În relaţia noastră cu ceilalţi trebuie să fim cinstiţi şi sinceri – atât cu vorba, cât şi cu fapta. Altfel, viaţa noastră va fi fără de folos.

Suntem datori să-i iubim pe ceilalţi nu mai puţin decât pe noi înşine, după porunca Domnului: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Luca 10, 27).

Însă, iubirea de aproapele nu trebuie să depăşească hotarele şi să ne abată de la ţinerea primei şi principalei porunci, adică cea a iubirii de Dumnezeu. Cel ce iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine (Matei 10, 37). Aşa învaţă Domnul.

Despre această chestiune, Sfântul Dimitrie al Rostovului notează: „Iubirea de Dumnezeu a unui credincios este greşită când este aceeaşi cu iubirea de aproapele, deoarece în felul acessta Creatorul este pus pe aceeaşi treaptă cu creatura. Iubirea de Dumnezeu este corectă când Făcătorul este iubit şi cinstit mai presus de orice făptură”.

(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 344)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: