Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre Ea măcar un cuvânt.
Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea Ei.
Maica Domnului n-a aşternut în scris gândurile Ei, nici iubirea Ei pentru Dumnezeul şi Fiul Ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, fiindcă iubirea ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea Serafimilor şi a Heruvimilor, şi toate Puterile cereşti ale Îngerilor şi Arhanghelilor sunt mute de uimire faţă de ea.
Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea Ei îmbrăţişează întreaga lume şi că, în Duhul Sfânt, Ea vede toate noroadele de pe pământ şi, asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.
Ah, dacă am şti cum iubeşte Prea Sfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă...
Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 108)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Iubirea Maicii Domnului imbratiseaza intreaga lume
Vizualizari: 827
Id: 15445
Imagine:
Share:
Fecioara Maria a invins pacatul si iadul prin puterea lui Dumnezeu
Dumnezeu – foc arzator care incalzeste launtrul omului
Valoare rugaciunii inimii
Ce sa faci cand cineva te raneste fara macar sa-si dea seama de fapta sa?
Cine nu crede in Hristos, nu poate dobandi Imparatia cerurilor!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.