Fiecare dintre aceste virtuţi este o cale spre mântuire şi care duce hotărât la unul dintre sălaşurile veşnice şi fericite, fiindcă, după cum deosebite sunt alegerile de viaţă, tot aşa şi lăcaşurile multe sunt la Dumnezeu împărţite şi deosebite fiecăruia după a lui vrednicie. Şi unul să meargă pe calea cea dreaptă a unei virtuţi, iar altul pe cea a alteia, altul pe calea mai multora, altul pe cea a tuturor, dacă se poate, numai să meargă şi să dorească să înainteze mai departe şi să se ţină strâns pe urmele bunului nostru călăuzitor şi ducător pe drumul cel drept şi la lărgimea fericirii de dincolo, pe calea şi prin uşa cea strâmtă.
Şi dacă trebuie să ne încredinţăm spusei lui Pavel şi a lui Hristos Însuşi, anume să socotim iubirea ca prima dintre porunci si cea mai mare, ca una care este cap al legii şi profeţilor, puterea ei cea mai mare o aflu în iubirea săracilor şi în înduioşarea rărunchilor şi în suferirea împreună cu cei din aceeaşi plămadă cu noi. Căci prin nimic altceva nu se slujeşte aşa de desăvârşit lui Dumnezeu, ca prin mila faţa de aproapele, fiindcă nici nu este ceva mai propriu lui Dumnezeu decât aceasta, înaintea căruia merge mila şi adevărul şi căruia trebuie să i se aducă mila mai înainte decât judecata, şi prin nimic altceva, mai mult ca prin iubirea de oameni, nu ni se dă în schimb iubirea de către Cel care la rându-i ne-o măsoară după dreptate si care pune mila în cântar drept greutate de măsurat.
(Sfântul Grigorie Teologul, Despre iubirea de săraci, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rãdãuților, pp. 12-13, Suceava, 2006)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Iubirea si mila - greutati pe talerul drumului ce duce spre mantuire
Vizualizari: 743
Id: 5181
Imagine:
Share:
Romania de astazi
Greutatile vietii ne ghideaza pe calea spre mantuire
In Rai, ii vom recunoaste pe cei dragi si ei ne vor recunoaste pe noi
Inselaciunea viselor din timpul somnului
De la multumirea de sine, la daruirea de sine – o schimbare de perspectiva
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.