Iulian Apostatul » Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului

Iulian Apostatul (361-363)

Iulian Apostatul era fiul lui Iulius Constantius (frate vitreg cu Constantin), primind o educatie crestina aleasa. Din pacate in 351 se converteste in secret la paganism si frecventeaza pe unii filozofi din Asia Mica. De asemenea se simte atras de taumaturgul Maximus din Efes, care l-a invatat cum sa comunice cu zeii. Convertirea sa la paganism, de unde isi va lua si numele de "Apostatul", pare sa fi fost determinata de aversiunea pe care o avea fata de Constantius, cel care omorase mai multi membri ai familiei sale, apoi imaginea negativa oferita de disputele teologice.

Studiile sale literare si filozofice la Marcellum in Capadocia (unde fusese exilat dupa masacrarea fmiliei sale) iar apoi la Efes si Atena, l-au condus catre o forma de religiozitate particulara dominata de neo-platonism. Particularismul acestei alegeri consta intr-o filozofie de tip spiritual, o apropiere de mistere realizandu-se prin ritualuri secrete, practici magice, prin care era invocata puterea zeilor si a demonilor pe pamant si in sufletele celor initiati. De asemenea, credinta lui Iulian era sincretista, amestecand elemente preluate din oracolele caldeene, cu religiile orientale si misterele, mitologie clasica cu orfism, doctrinele lui Pitagora cu cele ale lui Platon. Teologia sa pe care o putem califica de tip gnostic-pagan, avea pronuntate caractere monoteiste, fiind apropiata mai degraba de crestinism decat de paganismul clasic: Iulian il venera pe Zeus (tatal), pe Helios (fiul asemenea tatalui, mediator intre ideea binelui si creatie) si un al treilea ipostas, mama zeilor, o fecioara nascuta fara mama.

Dupa ce in noiembrie 361 este desemnat succesorul lui Constantiu al II-lea, Iulian a incearcat sa restaureze paganismul. In acest sens isi asuma in mod deplin titlul de pontifex maximus anuland masurile luate anterior impotriva religiei traditionale, deschizand templele si obligand pe crestini la restituirea cladirilor si materialelor care le fusesera oferite dupa confiscarea acestora de la pagani. Masurilor de restituire, Iulian a adaugat o serie de favoruri: donatii de bani pentru constructia si repararea templelor, scutiri fiscale pentru orasele majoritar pagane, angajarea preferentiala a functionarilor pagani. Ceea ce urmarea Iulian era o reforma religioasasi morala, inspirata in buna parte tot din crestinism. Astfel incearca mai intai sa reformeze clerul pagan, instituind in fiecare provincie un fel de sef al preotilor, care asemenea episcopului mitropolitan supraveghea activitatea celor subordonati. Acest cler beneficia de cantitati anuale de grau si de vin, iar surplusul trebuia impartit saracilor. Iulian impunea preotilor pagani si o serie de datorii cultuale:

invatarea cantarilor, rugaciunea de trei ori pe zi, postul, studiul filozofilor recomandati (erau exceptati Epicur si scepticii), interdictia citirii romanelor. Cei care nu respectau aceste recomndari riscau excluderea din cler. Fata de crestinism Iulian afisa o orecare toleranta contrazisa insa de masurile pe care le va lua. Atitudinea sa a fost mereu insotita de suprimarea unor hotarari luate in vremea lui Constantin cel Mare: amenzi mari erau date comunitatilor crestine care distrusesera templele pagane, li se interzice crestinilor exercitarea meseriei de profesor41, iar in ultimele luni de domnie Iulian exclude pe crestini din functiile importante ale Statului si nu le mai permite sa savarsesca inmormantari in timpul zilei. La inceputul anului 363 Iulian a permis evreilor reconstruirea templului din Ierusalim, initiativa esuata in urma unui cutremur de pamant.

Consecintele acestui demers au fost grave pentru evrei, carora li s-a reprosat ulterior alianta cu un imparat anticrestin. Ostilitatea lui Iulian fata de crestini mai poate fi observatasi din propria lucrare polemica intitulata Impotriva galileenilor.

Politica anticrestina a lui Iulian a facut numeroase victime printre crestini: multi episcopi au fost exilati, au fost distruse biserici (la Panias, la Damasc, in Samaria) unii episcopi au fost masacrati iar in Dobrogea Sf. Emilian a fost martirizat la 18 iulie 362 in localitatea Durostorum (Silistra).

Campania militara impotriva persilor din primavara anului 363, ar fi trebuit sa reprezinte in viziunea lui Iulian, o proba ca zeii pagani ii sustin pe adoratori. Pana la urma totul s-a incheiat cu un dezastru, sanctionat prin pierderea provinciilor orientale ale Imperiului. Pe 26 iunie 363, in timpul unor tratative cu persii, Iulian este asasinat, iar odata cu moartea sa se punea capat unei scurte perioade de reconsiderare a crestinismului in Imperiu

Categoria: Aspecte ale istoriei si spiritualitatii Bizantului - Pr. Emanoil Babus

Cautare: