Judecata de Apoi ne arata in primul rand ca istoria lumii are un sfarsit

A treia duminică pregătitoare dinaintea Postului Mare ne aminteşte a doua venire, în slavă, a Domnului Iisus Hristos, când va judeca lumea, la Judecata de Apoi. Atunci vor sta toate neamurile înaintea Lui iar El le va despărţi de-a dreapta sau de-a stânga Sa. Regăsim astfel şi în evanghelia de astăzi cele două căi, vedem unde duc ele şi că se despart. Cel ce vine prin smerenie şi pocăinţă merge pe calea cea strâmtă a lepădării de sine, a iubirii de Dumnezeu şi de oameni, sfârşind „binecuvântat”, de-a dreapta Domnului. Cel ce vine prin mândrie şi mânie, merge pe calea cea largă a afirmării de sine, a egoismului şi sfârşeşte prin a fi blestemat de-a stânga lui. Sfânta Biserică ne accentuează această realitate ca un semnal de alarmă.

Judecata de Apoi ne arată în primul rând că istoria lumii are un sfârşit. După cum a avut un început, are şi un sfârşit. Dar nu începutul susţinut – fără nici o dovadă – că lumea a apărut la întâmplare, din nimic, fără nici un obiectiv şi a ajuns prin evoluţie la maimuţă şi apoi la om. Noi nu credem în acest început, nu acceptăm această batjocorire a omului. Noi credem în începutul descoperit nouă de Însuşi Creatorul, Dumnezeu. El s-a făcut Om arătându-ne că ne-a creat ca să creştem agonisind har, pentru a ajunge asemenea Lui. Acesta este adevăratul nostru început şi sensul vieţii noastre. Legat de acest început, Iisus Hristos ne arată că există şi un sfârşit şi ne redă semnele prin care să recunoaştem apropierea Lui.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 28-29)

Categoria: Articole

Cautare: