La rugaciune nevoieste-te incontinuu impotriva risipirii mintii…

Când te rogi în biserică, să stai în poziţie de rugăciune. La asta te va ajuta dacă ţii ochii închişi. Să-i deschizi numai dacă te cuprinde somnul sau trândăvia. Atunci să-ţi îndreptezi privirea la vreo icoană sau la lumânarea care arde în faţa ta.

Dacă în ceasul rugăciunii vei fi înrobit de cugete, smereşte-te şi cere-ţi iertare zicând: Am păcătuit, Doamne, cu cuvântul, cu mintea, cu fapta şi cu toate simţurile mele”.

Nevoieşte-te încontinuu împotriva risipirii minţii. Altfel, sufletul tău, prin lucrarea diavolului, se va depărta de pomenirea şi iubirea lui Dumnezeu, după cum spune Sfântul Macarie: „Toată grija vrăjmaşului nostru constă în a depărta cugetul nostru de la pomenirea lui Dumnezeu, de la frica şi iubirea noastră către Acesta”.

Când mintea şi inima se unesc în rugăciune şi cugetele nu se risipesc, atunci harul dumnezeiesc luminează şi încălzeşte sufletul şi o bucurie şi pace tainică îl inundă pe de-a-ntregul pe omul lăuntric. Suntem, de asemenea, datori să-I punem înainte toate cugetele, cuvintele şi faptele noastre şi să ne străduim aşa încât toate să-i slujească doar voii Lui.

(Un serafim printre oameni, Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 320)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: