CLOPOTUL MARE A BĂTUT SINGUR
La trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa de la >Mănăstirea Sihăstria, unul dintre cei mai mari duhovnici ai acestui neam, clopotul mare de la Patriarhie a bătut singur.
Puțini știu, însă, că moartea sa a fost marcată de o minune, căreia nici o explicație fizică nu i-a fost găsită.
Într-o după amiază, spre seară, spovedeam în biserică la Catedrala Patriarhală, povestește părintele Arsenie Muscalu. Cred că era în jurul orei 19, când, dintr-o dată, clopotul cel mare a început să bată, clopotul are peste 8 tone şi se trage electric numai la Sfânta Liturghie, la început şi la Axion.
Am rămas nedumerit. De ce s-ar trage clopotul acum? Nu era nici un eveniment. Dacă ar fi fost ceva, eu trebuia să ştiu.
În câteva clipe am fost în Sfântul Altar. Odată cu mine a ajuns şi fratele Nicolae pe atunci paraclisier.
Iar în Sfântul Altar nu era nimeni.
Şi eu şi fratele Nicolae am încercat să oprim clopotul de la tablou, însă acesta nu reacţiona în nici un fel. Clopotele de la Patriarhie sunt acţionate electric, iar tabloul de comandă se află în Sfântul Altar.
Văzând că nu îl poate opri, fratele Nicolae a fugit la clopotniţă. Clopotniţa stă încuiată, iar cheia se află la electrician, care trecea pe acolo numai dimineaţa.
M-am uitat după Ştefan, celălalt paraclisier, sau nea Sebastian, electricianul, care aveau cheia de la clopotniţă, dar nu erau pe-acolo, şi atunci am fugit la clopotniţă şi am spart lacătul de la uşa de acces.
Mi-era teamă că Părintele Patriarh Teoctist mă va certa, crezând că eu am tras clopotul cel mare intenţionat.
Am urcat la clopote. Nu era nimeni. Clopotul cel mare bătea cu putere. Când am scos toate siguranţele, numai atunci l-am oprit. A doua zi a venit vestea că Părintele Cleopa de la Sihăstria a plecat la Domnul.
Clopotul a bătut ceva, adaugă Pr. Arsenie, două-trei minute, poate mai mult. Toţi părinţii cărora le-am povestit întâmplarea aceasta au avut acelaşi gând: e semn că cineva mare va pleca la Domnul!
După ce am primit vestea despre moartea Părintelui Cleopa, cu toţii am făcut imediat legătura.
(Întâmplarea a fost povestită de Părintele Arsenie Muscalu, actualmente duhovnicul Mănăstirii Sfântul Ioan Evanghelistul din Cornu, care în acea vreme era Marele Ecleziarh al Catedralei patriarhale, pentru revista "Lumea Credinței" )
Categoria: Text
Cautare:
La trecerea la Domnul a Părintelui Cleopa clopotul mare de la Patriarhie a bătut singur
Vizualizari: 30
Id: 31239
Imagine:
Share:
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.