LEGILE

LEGILE

1141.  - Potrivit cu planul de creare a lumii, Dumnezeu a facut mai intai legile dupa care a creat realitatea marelui univers nevazut si vazut precum si pamantul cu toate legile fizico-chimice, biologice-naturale. Toate aceste legi se gasesc armonizate si in micul univers al fiintei omului la care se mai aduga in plus si legile morale naturale, care cer a fi completate cu alte legi superioare ale revelatiei ceresti (Rom. I, 18-25; 2,14-18). Deci, legile de orice soi isi au izvorul in vointa cea vesnica a lui Dumnezeu ca facator, providentiator si drept rasplatitor. (Prov. 8,15). Legile stiintifice sunt semanate in natura inconjuratoare de unde omul este dator sa le culeaga si sa le foloseasca spre desavarsirea sa intru a colabora prin munca cu Dumnezeu (Ps. 81,6).

1142.  -Legile dogmatice si morale sunt date prin revelatie si primite de lume prin educatia omenirii in decursul timpului si depozitate in Sfanta Scriptura  si Sf. Traditie si incredintate Bisericii calauzita de Duhul Sfint (Ioan 16, 7-13). Biserica, prin sinoadele ei, ne-a lasat legi calauzitoare in fruntea carora stau canoanele, de care trebuie sa asculte orice cleric sau mirean, care voieste sa se mantuiasca, fiindca “cine n-are Biserica de mama, n-are pe Dumnezeu de Tata” (Sf.Ciprian, Despre Biserica; Matei 19, 28; Ioan 20, 21; F. Ap. 15, 28).

1143.  -Legile civile isi au temeiul in legea morala naturala turnata de Dumnezeu in firea omului odata cu plamadirea lui si care   s-a   imbunatatit   si   imbogatit   cu   ajutorul   experientei adevarurilor revelate ale Bisericii, indiferent de conceptia sociala a insului si a statului, fiindca adevarurile evanghelice plutesc ca in vazduh, devenind astfel, un bun comun al intregii omeniri (I Cor. 1, 2). Scopul legii este pacea si dragostea desavarsirii pentru toate fiintele omenesti, intru slava lui Dumnezeu (Matei 22, 37-40; Rom. 13, 8-10; Gal. 5,14; Iacob 2, 8-10).

1144. -Toate legile de orice fel, care isi au izvorul in vointa lui Dumnezeu, obliga pe om sa le cunoasca (Ioan 17,3) si sa le aplice in Viata  lui (Lev.  18, 4;  Deut 4, 1-6; 6, 3;  15, 5; 27-10; 32-46; Matei  19, 7). Cunoasterea fara intelepciunea aplicarii in viata nu foloseste, ci mai greu osandeste pe cel ce umple vazduhul cu cuvintele predicii, iar el nici cu degetul nu se atinge spre a le implini (Luca 12,47; Ioan 9, 41; 15, 22; Iacob 4, 17; I Cor. 1, 16-20). Implinirea legii cere efort si credinta tare fiindca orice fel de lege ingradeste libertatea omului rau aplicata in viata, si-i face pe oameni, chiar si fara voia lor, sa-si armonizeze actiunile lor bune intru a colabora spre binele fiecarui om in parte, al societatii si spre slava lui Dumnezeu. Extensiunile legilor sociale au putere numai in aceasta lume, iar cele religioase depasesc lumea si se urca pana dincolo de cele pamantesti (Matei 11,12; 30). Calcatorii de lege si dispretuitorii ei vor avea parte in lumea aceasta de blestem, iar in cealalta de osanda vesnica, (Deut. 28, 15-68) cand vor fi judecati dupa legea pe care au cunoscut-o si au primit-o in constiinta, facand-o ca a lor (Ioan 12,48; Rom. 2, 12-16; Iacob 2, 10). Ea cere a fi implinita fara adaosuri sau scaderi viclene (Deut. 4, 2; 12, 32; Prov. 30, 6; Apoc. 22,18-19).

1145.  -”Iar legile generale sunt: cea naturala, cea scrisa si cea, a harului. Caci fiecareia din aceste legi ii corespunde o anumita vietuire si un anumit curs al vietii, ca si o dispozitie launtrica deosebita, produsa de acea lege prin voia celor ce se conformeaza cu ea. Fiindca, fiecare din aceste legi creaza o alta dispozitie in fiecare din cei ce se afla sub puterea ei (45). De pilda legea naturala, cand ratiunea nu e coplesita de simtire, ne indupleca fara o invatatura speciala sa imbratisam pe toti cei inruditi si de acelasi neam, intrucat firea insasi ne invata sa ajutam pe cei ce au lipsa si sa vrem tuturora acelasi lucru pe care si-l doreste fiecare sa-i fie facut de altii (46). Aceasta ne-a spus-o insusi Domnul, zicand: “Cate vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea” (Matei 17, 12; Luca 6, 36). -Filoc. III, p. 410, 64.

1146.  -”Cel ce intelege ca e porunca de la Dumnezeu sa se desfateze trupeste dupa lege, (biologica) primeste cu bucurie lacomia pantecelui, ca pe un dar dumnezeiesc spre impreuna vietuire si din ea naste modurile a tot felul de pacate ce intineaza prin rea intrebuintare lucrarea simturilor”. -Filoc. III, p. 451,10.

 1147.  -”Priveste cum pierde legea pe cei ce o inteleg trupeste convingandu-i sa slujeasca fapturii in locul Facatorului si sa-si inchipuie ca cele facute pentru ei, sunt prin fire vrednice de inchinat, iar pe Cel pentru care au fost creati, ei sa nu-L cunoasca” (Rom. 1, 18-32).-Filoc. III, p. 456, 41.

1148. -”Iar legea scrisa, infranand prin frica de pedepse pornirile fara randuiala a celor neintelepti, ii obisnuieste sa socoteasca pe toti egali. Prin aceasta se consolideaza forta dreptatii, incat cu timpul, devine fire prefacand frica sufletului intr-o afectiune fata de bine ce se intareste pe incetul prin vointa, iar obisnuinta de a se curati prin uitarea de cele mai inainte printr-o deprindere, care face sa se nasca deodata cu sine iubirea fata de altii. Iar in aceasta sta implinirea legii, toti unindu-se intreolalta prin iubire”. -Filoc. III, p. 410-411.

1149. -”Legea scrisa impiedicand prin frica nedreptatea, obisnuieste pe om spre ceea ce e drept, iar cu vremea preface obisnuinta intr-o placere iubitoare de dreptate, ce da nastere unei desprinderi ferme spre bine, care produce uitarea rautatilor de mai inainte”. -Filoc. in, p. 419-48.

1150. -”In sfarsit legea harului invata pe cei calauziti de ea sa imite nemijlocit pe Dumnezeu, care daca se poate spune asa, ne-a iubit mai mult decat pe Sine insusi, macar ca era dusman din pricina pacatului (Rom. 5,6-8). Ne-a iubit adica asa de mult incat a binevoit sa Se coboare in fiinta noastra, in mod neschimbat, El este in mod suprafiintial mai presus de orice fiinta si fire si sa Se faca om si sa fie unul dintre oameni. Din aceeasi iubire n-a refuzat sa-si insuseasca osanda noastra si sa ne indumnezeiasca dupa har asa de mult, pe cat S-a facut El dupa iconomie si prin om. Iar aceasta a facut-o ca sa invatam nu numai sa ne ajutam intreolalta in chip natural si sa ne iubim unii pe altii ca pe noi insine in chip duhovnicesc, ci si sa purtam grija de altii mai mult decat noi insine in chip dumnezeiesc si aceasta sa ne fie dovada dragostei intreolalta ca in temeiul virtutii noastre, sa fim gata a suferi cu bucurie moartea de buna voie unii pentru altii. “Caci nu este alta iubire mai mare decat aceasta, ca cineva sa-si puna sufletul pentru ei” (Ioan 15,13). -Filoc III, p. 411-212.

1151. -”Mintea cu minte se incaiera la lupta in chip nevazut ; mintea draceasca cu mintea noastra. De aceea e de trebuinta sa strigam catre Hristos ca sa departeze mintea draceasca, iar biruinta sa ne-o dea noua, ca un iubitor de oameni”. -Filoc. IV, p. 54,47.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare:

LEGILE

Vizualizari: 1200

Id: 671

Imagine:

Share: