Credinciosul în Dumnezeu depăşeşte limitele omului, care este creator numai în ordinea conceptelor şi nu intervine, ca Dumnezeu în ordinea realului.
Credinţa este un risc: împotriva raţiunii, împotriva vieţii, împotriva limitelor omeneşti, câteodată şi împotriva normalului. De aceea, sfinţii se şi fereau de a face minuni, deşi doar în multe cazuri era doar dovada iubirii de oameni şi alinarea suferinţei omeneşti. Este un factor de purificare.
Grija zilei de mâine este o grijă presantă. Când conducea pe israeliteni în pustie, Dumnezeu nu le îngăduia asigurarea zilei de mâine: mana se strica.
Pâinea cea de toate zilele o cerem pentru astăzi. Aşa suntem sfătuiţi, chiar nevrând, să trăim prin credinţă.
Sfinţii pustnici au trăit numai în condiţia credinţei. Ei au crezut cuvântului lui Iisus, având mai întâi grijă de mântuire şi pe al doilea plan, grija vieţii. De aceea crinii au ajuns până la strălucirile lumii divine.
Iisus doreşte de la toţi credincioşii lumii o linişte de adâncime: liniştea credinţei în Dumnezeu. Aceasta ar da să se înţeleagă că în jurul unui om liniştit (din cauza rădăcinilor lui în cer) se face linişte pe pământ.
(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 75)
Categoria: Articole
Cautare:
Linistea credintei in Dumnezeu…
Vizualizari: 751
Id: 10005
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.