Linistirea - Cararea Imparatiei

Linistirea - Cararea Imparatiei - Pr Arsenie Boca

Linistirea

Petrecerea neimpartasita, ferita de orice grija a vietii, ca astfel omul sa poata, prin departarea de oameni si deimpartasiri, sa fuga de zgomot si de cel ce "umbla racnind ca un leu cautand pe cine sa inghita", prin intalnirile si grijile vietii. Trebuie sa aiba numai

o singura grija, cum sa placa lui Dumnezeu mai mult si sa-si faca sufletul neosandit in ceasul mortii si sa afle, cu toata sarguinta, lucrarile fine ale dracilor si gresalele sale ce intrec nisipul marii. Cunoscandu-le pe acestea omul plange pururea, dar e mangaiat de Dumnezeu.

Postul

Postul cu masura sau mancarea odata in zi (a nu se satura). Mancarea sa fie de un singur fel, din bucate neinsemnate si care se gasesc fara bataie de cap si pe care nu le pofteste sufletul. Sa manance in fiecare zi un fel cu infranare. Vinul e folositor la batranete, la neputinta si la frig si atunci putin. Iar la tinerete, la caldura si la sanatate mai buna este apa - dar si aceasta putina, caci setea e mai buna decat toate poftele trupesti.

Privegherea

E bine a folosi jumatate din noapte pentru somn, iar jumatate pentru psalmodie si pentru rugaciune, pentru suspine si lacrimi, ca prin postul si privegherea cu masura, sa se faca supus sufletului sanatos si gata spre tot lucrul bun, iar sufletul sa capete barbatie si luminare - ca sa faca si sa vada cele cuvenite.

Psalmodia

Rugaciunea trupeasca prin psalmi si ingenuncheri ca sa se desire trupul si sa se smereasca sufletul, ca sa fuga vrajmasii nostri, dracii, si sa se apropie prietenii nostri, Ingerii, si asa sa cunoasca omul de unde primeste ajutor.

Rugaciunea

Rugaciunea duhovniceasca facuta prin minte care se fereste de orice gand. Stand mintea in cele zise si cazand la Dumnezeu cu infrangeri negraite, cere numai ca sa faca voia dumnezeiasca intru toate faptele cugetarilor sale, neprimind nici un gand, sau figura, sau culoare, sau lumina, sau foc, sau peste tot (orice) altceva ci ca una ce priveste numai la Dumnezeu si vorbeste numai cu El fiind ajunsa fara forma, fara culoare si fara figura. Caci aceasta este rugaciunea curata, care se cade sa o aiba cel lucrator.

Citirea

Pentru a invata din dumnezeiestile Scripturi si vietile parintilor cum sa biruiasca patimile si sa dobandeasca virtutile. Pentru ca sa umple mintea lui cu cuvintele Duhului Sfant si sa uite cuvintele si gandurile necuvioase care le-a auzit fiind afara de chilie. Cel ce vrea sa invete cunostinta de Dumnezeu, nu trebuie sa fie numai cu auzirea. Pentru ca altceva este auzirea si altceva fapta. Cunostinta duhovniceasca nu se iveste numai din cugetare, ci se da de la Dumnezeu dupa Har, celor smeriti la cuget. Ca cel ce citeste Scripturile, poate le cunoaste in parte, nu e de mirare mai ales daca e lucrator. Dar unul ca acesta nu are cunostinta lui Dumnezeu ci trebuie sa asculte cuvintele celor ce au cunostinta de Dumnezeu: Prooroci, Apostoli, Sfinti Parinti (Preoti).

Intrebarea celor cercati

Despre orice cuvant sau fapta se cade a intreba pe cei cercati pentru ca nu cumva din necercare, sau din placere de sine, intelegand si facand ceva, unele in locul altora, sa rataceasca si sa cada in parerea de sine, inchipuindu-si ca stie cum trebuie, nestiind inca nimic, cum zice Apostolul. Monahul trebuie sa aiba rabdare in toate cele ce vin asupra lui, pe care vrea Dumnezeu sa le ingaduie asupra lui spre invatare, spre cercare, spre cunoasterea slabiciunii sale. Sa nu se faca indraznet, sa nu-si piarda nadejdea in orice rau sau bine ce i s-ar intampla. E dator sa se fereasca de orice vis, de orice vorba si de orice lucru fara rost, si sa cugete la numele lui Dumnezeu, mai des decat rasufla in toata vremea si in tot locul si lucrul, si sa cada la El din suflet, adunandu-si mintea din toate lucrurile lumii si cautand sa faca numai voia lui Dumnezeu. Atunci incepe mintea sa-si vada greseala sa ca nisipul marii, si acesta este inceputul luminarii sufletului si decada sanatatii lui. Atunci incepe sa inteleaga binefacerile lui Dumnezeu si gresalele sale. De atunci pazeste poruncile intru cunostinta, de la cea dintai pana la cea din urma, fiindca si Domnul le-a pus ca pe o scara si nu poate cumva sa treaca peste una ca sa ajunga la alta, ci trebuie sa inainteze de la cea dintai la cea de-a doua si asa mai departe, face pe om Dumnezeu, prin Harul Celui ce le-a daruit pe ele celor ce (alearga) aleg sa le implineasca.

Nici o alta faptura sau zidire insufletita sau neinsufletita n-a calcat voia lui Dumnezeu vreodata, ci numai firea omeneasca, care bucurandu-se de multe binefaceri, a maniat pe Dumnezeu necontenit.

Categoria: Cararea Imparatiei - Parintele Arsenie Boca

Cautare: