Lucrarea harului dumnezeiesc in fiecare om

Odată primit, harul nu se mai ia de la om până la sfârşitul vieţii lui, astfel încât orice păcătos poate, dacă vrea, să se folosească de harul ceresc primit în dar spre a se pocăi şi a fi viu (Iezechiel 18,23; 33,11).

Dacă omul alege, însă, să meargă pe calea coborâtoare a păcatului, Domnul îi dă libertatea să facă ce voieşte. Și, cu toate acestea, în dragostea Sa părintească, îi trimite, la felurite prilejuri din viaţă, îndeosebi prin boli, necazuri şi nenorociri, pricină de amintire și îl cheamă la pocăinţă.

Chiar şi celui mai îndârjit păcătos, potrivnic Lui, Ziditorul nu îi ia harul Său. Doar la înfricoşata Judecată îi va lipsi cu totul de harul Său pe păcătoşii ce nu s-au pocăit, poruncind slujitorilor Săi, îngerii, să îi taie înaintea Lui (Luca 19,27). Într-un înţeles duhovnicesc, această tăiere, după tâlcuirea Sfântului Vasilie cel Mare, este despărţirea pentru totdeauna şi luarea harului de la cei ce nu l-au folosit spre mântuirea lor. De aceea, pentru ca omul să nu ajungă la o astfel de moarte duhovnicească, trebuie a se păzi să nu săvârşească ceva oprit de conştiinţă şi să nu lase nelucrat ceva pe care i-l încredinţează ca datorie legea lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului orotodox, Editura Predania, București, 2010, p. 28)

Categoria: Articole

Cautare: