Lumânarea, tămâia, vinul și prescura...darurile tale pentru Biserică

– Părinte, atunci când aprindem o lumânare, să spunem că o facem în cutare scop?

– O aprinzi. Dar unde o trimiţi? N-o trimiţi undeva? Prin lumânare cerem ceva de la Dumnezeu. Când o aprinzi şi spui: ,,Pentru cei ce suferă trupeşte şi sufleteşte şi pentru cei ce au mai mare nevoi,”, în aceştia sunt cuprinşi şi vii şi morţii. Ştiţi câtă odihnă simt cei adormiţi când aprindem o lumânare pentru ei? Astfel dobândeşte cineva comuniune duhovnicească şi cu cei vii şi cu cei adormiţi. Lumânarea, în puţine cuvinte, este o antenă ce ne pune în legătură cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiţi.

– Părinte, dar tămâia de ce o ardem?

– O aprindem spre slavoslovirea lui Dumnezeu. Îl slăvim şi Îi arătăm recunoştinţă pentru marile Lui faceri de bine săvârşite în toată lumea. Tămâia este şi ea un prinos. Şi după ce o oferim lui Dumnezeu şi Sfinţilor tămâind icoanele, tămâiem după aceea şi icoanele vii ale lui Dumnezeu, adică pe oameni. Să puneţi inimă în toate, fie că cereţi ceva lui Dumnezeu, fie că Îi mulţumiţi. Prin lumânare spun: „Dumnezeul meu, Îţi cer cu toată inima mea să-mi împlineşti o cerere”. Iar prin tămâie spun: „Iţi mulţumesc, Dumnezeul meu, cu toată inima pentru toate darurile Tale. Îţi mulţumesc că-mi ierţi multele mele păcate şi nerecunoştinţa lumii şi nerecunoştinţa mea cea multă!”

Prescura are mai multe forme. Cea mai intalnita este cea de painisoara rotunda, pe care se aplica o pecete cu un instrument special, numit "pistornic", si care imprima initialele IIS.HR.NI.KA dispuse sub forma de patrat. Initialele inseamna "Iisus Hristos Invinge". Aceasta forma rotunda simbolizeaza pamantul sau lumea pentru care s-a jertfit Hristos si care i se aduce inapoi, ca ofranda.

Alta forma a prescurii este cea de cruce cu patru cornuri sau capete, care sugereaza cele patru laturi ale lumii pentru care s-a rastignit Hristos sau cele patru brate ale Crucii. Exista si prescuri cu cinci cornuri care ne duc cu gandul la cele cinci paini inmultite in chip minunat de Mantuitorul in pustie. De aici s-a luat obiceiul ca pentru pregatirea Sfintei Impartasanii sa se foloseasca cinci prescuri. Exista si prescuri cu trei cornuri, care preinchipuiesc Sfanta Treime.

Ce simbolizeaza prescura ?

Prescura este simbol al jertfei pentru ca painea reprezinta viata si pe noi insine care ne jertfim. Daca marimea prescurii este determinata de motive de ordin practic, forma ii este data de simbolismul ei: "rotunda" pentru dumnezeirea fara inceput si sfarsit si pentru rotunjimea pamantului, "cu trei cornuri" pentru Sfanta Treime, "cu patru cornuri" in forma de cruce, "cu cinci cornuri" amintind cele cinci paini inmultite de Mantuitorul in pustie. De obicei, indiferent de forma, prescurile se fac din doua straturi suprapuse simbolizand cele doua firi ale Mantuitorului.

Credinciosii dau preotului prescuri si pomelnice, adica liste cu cei vii si cu cei morti ai lor, pentru ca la Sfanta Liturghie totdeauna ne rugam si pomenim atat

credinciosii vii, cat si pe cei morti, scotand din prescuri mici particele pentru fiecare dintre ei. Din prescurile ramase de la pregatirea Sfintei Impartasanii se face Sfanta Anafura, care se imparte la sfarsitul Sfintei Liturghii.

Cum se explică prezenţa banilor în acest act liturgic?

Conform tradiţiei bisericeşti, liturghia care se aduce la Sfântul Altar (lumânarea aprinsă, pomelnicul şi prescura) este însoţită de un ban. Acesta nu este atât o obligaţie, cât mai ales o jertfă pe care credinciosul o face din adâncul inimii, ca pentru Dumnezeu şi pentru Biserică, precum şi pentru sufletele celor ce se dau spre pomenire. Noi nu practicăm zeciuiala, dar suntem de părere că în biserică trebuie să domnească legea jertfei şi a darului. Fiecare dă cât poate, cum poate şi dacă poate. A oferi ceva, simbolic, din câştigul şi munca ta, pentru ca rugăciunea ta şi slujba respectivă să fie bine primite înaintea lui Dumnezeu, a devenit o practică a Bisericii.

Această practică are un temei scripturistic, atât în Vechiul Testament (Num. 18,31), cât şi în Noul Testa-ment (Mt.10,9-10; ICor.9,7-11 şi 13-14; 1Tim.5,18). Ea s-a respectat încă de la începutul creştinismului şi a devenit, de-a lungul secolelor, modalitatea firească de a cere intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, prin anumite slujbe ale Bisericii şi prin rugăciunile slujitorilor bisericeşti. În plus Biserica, neavând o sursă exterioară de venit, trebuie să se întreţină doar din ofrandele credincioșilor, ofrande din care se fac şi o serie de acte caritative şi de binefacere. Doar dăruind vom putea dobândi!

Binecuvântează Doamne pe toţi cei ce se pomenesc, pe cei ce dăruiesc şi pe cei ce iubesc podoaba Casei Tale!

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Trezire duhovnicească.

Categoria: Articole

Cautare: