www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Lupta dintre bine si rau se da in viata noastra

Lupta dintre bine si rau se da in viata noastra

Celor ce se nevoiesc, războiul nu este aşa: pentru că, luptaţi fiind, împotrivă se luptă; atunci când se ard [spre împlinirea unei patimi], se înfrânează; necăjiţi fiind, rabdă; şi însăşi materia fiind de faţă, se în­torc dinspre dânsa pentru frica Domnului; iar dacă cineva dintre ei se împiedică, îndată se scoală. Căci cei prinşi de barbari şi care s-au făcut sub mână tirănească, câţi întru năravurile celor ce i-au robit pe dânşii se bu­cură, aceştia şi fără legături şi păzire lângă vrăjmaşi petrec bucuroşi, şi bat război pen­tru dânşii, şi iscoade împotriva celor de un neam cu ei se fac.

Iar câţi se mâhnesc pentru robia în care au căzut şi întru obiceiurile barbarilor nu se amestecă, nici în nelegiuita lor petre­cere, ci se silesc a fugi de la dânşii, pândind vremea întru care să fugă către ai lor, aceştia vor dobândi pe cea dintâi slobozenie a lor, chemând în ajutor şi pe cei de-un neam cu ei. Aceştia, dar, odată scăpaţi de la vrăjmaşi, îndată se află potrivnici ai lor, bătând război pentru cei de-un neam cu ei şi îndată îm­preună cu aceştia îi biruiesc. Deci, câţi voiesc a se izbăvi de amara robie a vrăjmaşului da­tori sunt a se împotrivi voilor lui şi a ridica război vădit asupra acestuia, zicând către dânsul cu aşezarea inimii graiurile tinerilor: „Cunoscut să-ţi fie ţie, diavole, că noi glasul tău nu-l vom mai asculta, nici dulceţilor tale nu vom sluji” (Daniel 3, 18).

(Everghetinosul, vol. I-II, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 154)

Categoria: Articole

Cautare:

Lupta dintre bine si rau se da in viata noastra

Vizualizari: 841

Id: 6308

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.