Lupul din mijlocul staulului

Mult şi tare se împotriveşte diavolul, din toate părţile năpustindu-se asupra mântuirii noastre.

Trebuie, dar, să fim treji şi cu priveghere şi să înălţăm ziduri în toate părţile în faţa asaltului său. Căci dacă va prinde un prilej cât de mic, o dată aflat, îşi va pregăti şi restul intrării şi îşi va introduce câte puţin [în cetatea noastră] întreaga sa putere. Dacă ne pasă într-adevăr de mântuirea noastră, nici în cele mici să nu-i îngăduim să aibă de a face cu noi, ca nu cumva să pregătim astfel, mai dinainte, cale pentru cele mari. Căci este cea din urmă nebunie ca diavolul să arate atâta sârguinţă spre a ne pierde sufletul, iar noi, pentru însăşi mântuirea noastră, să nu facem nici măcar cât el. Iar acestea nu le spun numai de dragul de a le spune, ci fiindcă mă tem ca nu cumva, chiar şi acum, lupul acesta să şadă în mijlocul staulului şi noi să nu-l vedem, iar din această pricină să fie răpită vreo oaie care paşte departe de turmă şi de auzirea [cuvântului], din pricina uşurătăţii [ei] şi a uneltirii rele [a diavolului]. Fiindcă dacă era vorba de răni trupeşti sau trupul ar fi primit vreo boală, nu era nici o problemă să cercetăm asemenea răniri. Dar fiindcă nevăzut e sufletul şi primeşte răni tot nevăzute, trebuie să avem multă trezvie, încât fiecare să se probeze pe sine. Că nimeni nu ştie cele ale omului cum le ştie duhul omului ce se află în el. Cuvântul este spus pentru toţi şi leacul este de obşte pentru toţi cei ce au trebuinţă. Dar fiecare din cei ce aud să ia ceea ce este potrivit pentru boala lui. Eu nu-i ştiu pe cei bolnavi. Nu-i ştiu nici pe cei sănătoşi.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale – Omilii la căsătorie, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006, pp. 165-166)

Categoria: Articole

Cautare: