Primul ctitor al chiliei „Sfântul Efrem” din pustia Katunakiei a fost bătrânul Longhin. Acesta fusese monah în Mănăstirea Xenofont şi căpitan pe corabia mănăstirii. Odată, aşa cum plutea cu corabia, a observat că o oarecare piedică opreşte vasul. Când s-a aplecat peste proră să vadă ce se întâmplă, a văzut o icoană a Maicii Domnului numită „Împărăteasa Îngerilor”, lipită de corabie. Atunci când s-a stabilit la Katunakia a adus-o împreună cu el, pentru binecuvântare şi ocrotire. Aici, pe la jumătatea secolului al XIX-lea a zidit o mică chilioară. Mai târziu, a venit lângă el Părintele Efrem, un tânăr întreprinzător şi harnic. Acesta şi-a părăsit locul de naştere, Tiva, şi s-a dăruit nevoinţei monahale şi construirii bisericii şi chiliei de mai târziu. El este ctitorul principal al Chiliei „Sfântul Efrem”.
Cândva, pe stareţul Efrem Katunakiotul îl lupta gândul să meargă să o vadă pe iubita lui mamă. Inima îi spunea: „S-o văd pe mama şi după aceea pot să mor!”. Atunci a mers în biserică, s-a aşezat în faţa icoanei Maicii Domnului din catapeteasmă, numită „Stăpâna îngerilor” şi a spus: „Maica Domnului, de când am venit în Sfântul Munte pe tine te am de mamă”. Şi îndată a fost izgonit din inima lui gândul care îl lupta.
(Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, traducere de Ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu-Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, pp. 27-28, 30)
Categoria: Articole
Cautare:
„Maica Domnului, pe tine te am mama”
Vizualizari: 693
Id: 16947
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.